Caș, brânză de oaie, nuci, miere de albine, băuturi tradiționale și obiecte artizanale, toate acestea au fost expuse, sâmbătă, pe platoul de la Tichiriș-Vidra. De Ziua Crucii, GAL Å¢ara Vrancei și Primăria comunei Vidra au organizat „Târgul de produse tradiționale din Å¢ara Vrancei”. La eveniment au participat producatori locali din teritoriul GAL Å¢ara Vrancei.
Purtând eticheta „Produs în Å¢ara Vrancei”, au fost prezentate curioșilor produse alimentare și artizanale, specifice ținutului istoric al Å¢ării Vrancei: caș și brânzeturi de oaie, cașcaval afumat, miere de albine și produse apicole, mere, nuci, alune de pădure, prune uscate și afumate, produse de toamnă, respectiv dulcețuri, bureți și hribi, preparate din carne, băuturi, dar produse artizanale din lemn.
Prin organizarea acestui prim târg de produse tradiționale, GAL Å¢ara Vrancei și-a propus să promoveze producătorii locali și să vină în sprijinul lor pentru o cât mai ușoară comercializare a produselor și pentru a susține eticheta „Produs în Å¢ara Vrancei”.
Cei prezenți la târg au avut ocazia să deguste din toate produse tradiționale expuse, toate putând eticheta „Produs în Å¢ara Vrancei”.