Să vedem

0
22049


   Văd în jur 1000 de păreri despre două subiecte deja uzate:  exploatarea de la Roșia Montană și problema maidanezilor. De fapt, sunt vreo câteva păreri, însă spuse de 1000 de oameni ca și cum fiecare părere ar fi apărut exact din propria minte și nu de la TV. Până aici, nimic rău. Stă în natura omului să preia o idee și să și-o asume ca și cum ar fi a lui. Dar nimeni nu face nimic. Un marș la care participă nici a 10-a parte din cei care vorbesc nu rezolvă nimic din 2 motive: întâi, fiindcă nu au susținere din partea mass-media și apoi pentru că e doar un amărât de marș. Să stăm să ne dăm cu părerea la TV, pe Facebook, oriunde despre videoclipuri macabre în care un câine pățește ceva urât din cauza altui animal numit greșit „om”, n-are sens. Dar toată lumea stă, și se miră, și de săptămâni încoace dezbate subiectele astea două, iar săptămânile sunt o perioadă de timp mai lungă decât e normal pentru lucruri de genul asta. Dacă dăm un pic în conspiraționism, putem spune că cineva face ceva nu prea frumos în timp ce noi stăm uimiți în fața porții noi.
    Åži asta nu e în regulă. Nu spun că generația mea ar avea o multitudine de șanse să fie mai presus decât cea de acum, dar cu exemple de genul ăsta, mă îndoiesc chiar mai tare. Mentalitatea de care avem nevoie este:
„Avem o problemă, Gicule?”
 „Da, bă.”
 „Hai să o rezolvăm atunci!”
    Însă ceea ce simt în jur are legătură cu acel enervant „vedem”. 
„A căzut drobul de sare, ce facem?”
„Să vedem…”
    Sau în cazul nostru:
 „Avem o gramadă de căței periculoși, ce facem?”
„Păi să vedem.”
    Înțeleg că acest „să vedem” nu reprezintă găsirea soluției sau măcar știu că nu ar trebui. Există opinii diferite legate de cum rezolvăm problemele, fiecare cale trebuie analizată, și după acest eventual „să vedem”, ajungem la o concluzie și o punem apoi în practică. Ei bine, nu. Totul se oprește la pasul cu „să vedem”. Åži încet-încet, vom vedea cum nici o problemă nu e rezolvată, însă toată lumea își dă cu părerea.
    Pentru mine, să am dubii sau să nu știu sigur ceva anume e mai mult decât neplăcut. Dacă nu știu cât e ceasul, nu e o problemă (și ca să fie un exemplu care funcționează, să presupunem că nu ne putem uita pe geam afară). Unele lucruri nu le poți ști. Dar să bănuiesc că ar fi ora 6, și că ar putea fi ora 6 seara, însă că vecina bunicii unui bun prieten de-al vărului crede că e 6 dimineața și că în timpul ăsta intră în cameră un rastafarian care zice că a văzut el de la fabulosul și interstelarul zeu că de fapt nu e 6, e 9. Însă în timp ce comunică cu interstelarul zeu, stătea în cap, așa că se poate să fi auzit 9 dar de fapt zeul să fi spus 6. O varză, fix asta a fost ce am relatat mai sus. Ei bine așa mi se pare situația în sine, la fel pentru ambele subiecte, doar că mai există o turmă de fraieri în plus care stă și dezbate neclaritatea asta ca la meci.
    Hai să spunem că din punctul de vedere al lui „să vedem”, generația asta e compromisă. Problemele nu vor fi rezolvate, vor fi văzute. Dar pot oare eu să sper că următorii nu vor lua lipsa puterii de decizie drept exemplu? Că după ce o să vedem, o să ne dăm seama ce să facem, apoi să și facem?

Cristina ILIESCU,
Colegiul Național Unirea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here