Medicul Iuniana Stanciu a fost eliberată din arest aseară. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești au decis să nu mai propună prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul doctoriței din Focșani. Mandatul de arestare a expirat ieri. Cercetările în dosarul pentru ultraj sunt însă continuate de procurorii ploieșteni. „Dosarul este în curs de soluționare. În cauză urmea-ză a fi depus raportul de expertiză psihiatrică efectuat de Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici». În cauză nu s-a propus prelungirea măsurii arestării preventive”, ne-au comunicat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Ultima propunere pentru prelungirea măsurii arestului preventiv a fost înregistrată în urmă cu o lună, când magistrații Judecătoriei Ploiești au respins propunerea. În recurs, judecătorii au considerat că se impune menținerea arestului preventiv până la 13 septembrie.
Reamintim că doctorița, de 46 de ani, a fost arestat preventiv după ce, în noaptea de 15 spre 16 iunie, în jurul orei 3.00, nu a oprit la semnalul regulamentar al Poliției Rutiere, a intrat pe autostrada A3 și a condus pe contrasens cu farurile stinse. Un echipaj al Poliției Rutiere care acționa în Ploiești a dat semnal de oprire mașinii conduse de femeie. Ea a refuzat să oprească și și-a continuat drumul, acroșând un polițist. Echipajul de poliție a plecat în urmărirea ei, iar femeia a ieșit din oraș, a ajuns în localitatea Bărcănești și a intrat pe autostrada A3 București-Ploiești, conducând pe contrasens și cu farurile stinse, deși era noapte. Doctorița a fost urmărită de polițiști câteva zeci de minute, fiind prinsă în apropiere de București, în zona Otopeni.
Femeia este cercetată pentru ultraj, dar și pentru refuzul recoltării de probe biologice, întrucât s-a opus procedurilor legale prin care anchetatorii ar fi putut stabili dacă a consumat alcool sau dacă se afla sub influența altor substanțelor în momentul producerii faptelor. Între timp, reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea au decis rezilierea contractului cu medicul de familie Iuniana Stanciu.