Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Apel umanitar lansat de Crucea Roşie Vrancea!


   Filiala de Cruce Roșie Vrancea lansează un apel umanitar către locuitorii județului, de a veni în sprijinul gălățenilor atât de crunt lovit de inundații. Vieți pierdute, case distruse, agoniseala de o viață plutind pe valurile unor ape nestăpânite, culturi distruse, oameni în derivă – aceasta e realitatea cu care se confruntă acum populația județului Galați, o situație pe care vrâncenii au trăit-o pe pielea lor în vara anului 2005. „Să nu uitam că, în 2005, județul Vrancea a fost cel afectat de inundații și a primit ajutor de la multe Filiale de Cruce Roșie din țară. Acum, nouă ne revine datoria nobilă de a-i ajuta pe vecinii gălățeni. În asemenea momente, Filiala de Cruce Roșie Vrancea, organizație caritabilă, care are misiunea fundamentală de a ajuta oamenii în nevoi, împreună cu voluntarii și cu membrii săi, nu poate rămâne indiferentă la atâta suferință și își mobilizează toate forțele făcând în același timp un apel umanitar la toată populația județului Vrancea, care în multe momente grele i-a fost alături, de a participa la alinarea acestei suferințe”, transmite Neculai Ionescu, președintele instituției vrâncene de caritate.
    Astfel, toți cei care doresc să ajute, o pot face donând produse neperisabile alimentare (apă, ulei, zahăr, făină, conserve, etc.) și produse igienice, punctul de colectare fiind la Galeriile de Artă de pe Bulevardul Unirii, nr. 61, din Focșani. Donațiile pot fi duse la locația amintită de luni până duminică, între orele 10.00-13.00 și 15.00-18.00. „Desigur că în aceste momente și banii sunt de mare folos, pentru ca sinsitrații să-și poată reface de urgență bunurile distruse. Filiala de Cruce Roșie Vrancea vă pune la dispoziție contul în care puteți face aceste donații :  RO77RNCB0267036443600001, BCR. La sediul Filialei din Bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 5 și la punctul de colectare vor fi două urne în care binevoitorii pot pune direct donațiile în bani. Vă mulțumim în numele semenilor noștri foarte necăjiți în aceste momente și pentru orice întrebare vă stăm la dispozitie la numărul de telefon 0237.206.961”, a adăugat Neculai Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?