„Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colț” este filmul ale cărui personaje au fost dublate de actori ai Teatrului Municipal și un grup de oameni talentați și inimoși din urbea noastră, reuniți sub sloganul Fundației „Cartea Călătoare” – „Singura lumină pe care o poți dărui unui orb este cea a cunoașterii”. Modul de accesibilizare a acestui film străin reprezintă încă o premieră națională reușită de „Cartea Călătoare”, prin aceea că este prima peliculă destinată nevăzătorilor în care toate replicile sunt dublate vocal, pe lângă descrierea verbală a gesticii, mimicii, acțiunilor, decorurilor, realizată între replici. Filmul va fi prezentat, mâine, în cadrul Festivalului „Plai”, care se desfășoară la sfârșitul acestei săptămâni la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. De asemenea, o proiecție va avea loc, în viitorul apropiat, și în Focșani.
După un accident de mașină, Alex, un tânăr bulgar crescut în Germania, nu-și mai aduce aminte nici cum îl cheamă. Încercînd să-l vindece de amnezie, bunicul său organizează o călătorie spirituală în trecut, în țara de unde au venit. În timp ce călătoresc prin timp și spațiu și traversează jumătate de Europă, joacă table – cel mai simplu și în același timp, cel mai complicat dintre jocuri. Alex va înțelege astfel, cine e, și că jocul de table este cheia poveștii sale: destinul este zarul pe care-l ținem în mână, iar viața, un joc între noroc și aptitudini. Acesta este acțiunea filmului intitulat „Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colț” regizat de Stephan Komandarev, primul film european accesibilizat pentru nevăzători nu doar prin descrierea verbală dintre replici, ci și cu replici dublate.
Accesibilizarea acestui film, realizată de Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani, cu sprijinul Fundației „Orange România”, a fost posibilă ca urmare a unei munci asiduue, în echipă, o echipă formată din oameni de diverse profesii, cu diverse ocupații în viața de zi cu zi, care au reușit, împreună, în regim de voluntariat, să ducă la bun sfârșit un proiect unic în România. Actori ai Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” – Paula Grosu, Sorin Francu, George Costin, Adrian Damian și Valentin Cotigă, Vlad Basarabescu câștigătorul premiului de „Cel mai bun actor” în edițiile din 2012 și 2013 a STEV-ului, Claudiu Nistor și Florin Cucu, oameni care au fost implicați în lumea teatrului, persoane obișnuite de cu totul alte profesii – Liviu Vlad, Rodica Hrubaru, George Rotaru, Marius Ionuț Cruceanu, Gabriel Breană, Ioan Constantin, dar și o fetiță de doar opt ani – Ana Teodora Mărăcine, cărora li s-au alăturat, dublând actori ai filmului și Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare”, Gabriela Tatu, care a realizat și post-procesarea audio a filmului, și Gabriela Dima. De fapt, Gabriela Dima a fost sufletul acestei inițiative fără precedent. Ea nu doar că a rostit câteva replici în film, dar a realizat și descrierea audio și și-a petrecut zile întregi la boxa de înregistrări, sprijinind toți participanții în procesul de înregistrare. Nu în ultimul rând, lectorul filmului, adică cea care descrie verbal scenele dintre replici este colega noastră, ziarista Laura Breană.
Munca depusă pentru accesibilizarea filmului nu a fost deloc ușoară, dacă ținem cont că au fost dublate aproape 1000 de replici și au fost realizate 306 descrieri verbale între aceste replici. Mai mult, cei ce dublează sau fac descrierea audio trebuie să încadreze replicile în anumite intervale ce trebuie respectate, de multe ori, la miime de secundă, pentru a nu se suprapune unii cu alții. „Participăm la acest festival la invitația Asociației „Pelicula Culturală” și sperăm, cu sprijinul Filialei Asociației Nevăzătorilor din Timișoara, să avem cât mai mulți spectatori nevăzători. Modul de accesibilizare a acestui film a fost o provocare atât pentru mine cât și pentru toți cei care au participat și este primul film de acest fel, realizat în România, destinat special persoanelor cu deficiențe de vedere. A fost extraordinar de plăcut pe perioada de înregistrare a replicilor în studio. A fost deosebit de interesant să văd cum lucrează actorii Teatrului Municipal, cum își crează starea astfel încât să intre în rolul respectiv. Ei sunt obișnuiți să-și explice, să-și înțeleagă personajul, iau totul foarte în serios, sunt adevărați profesioniști. A fost frumos să lucrez și cu ceilalți, oameni obișnuiți care nu au făcut asta niciodată și nici nu au jucat vreodată teatru. A fost o experiență inedită pentru toți, la final toți au spus „când mai facem unul?”. Chiar dacă realizarea unui astfel de film înseamnă foarte multă muncă, și eu aș mai vrea să facem unul!”, a declarat Gabriela Dima.
Orbii pot vedea filmul prin vocea actorilor focșăneni
Actorii Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, participanți la acest proiect, nu doar că și-au dăruit timpul și talentul pentru reușita lui, dar și-au arătat disponibilitatea de a repeta oricând, voluntar, această experiență. „La mine nu e prima experiență de acest gen, am mai făcut dublaj la un film pentru copii. Dublajul este la fel de solicitant ca și un rol în sine, pe scenă, pentru că sunt niște relații acolo, între personajul tău și ceilalți, se crează legături, stări, iar tu trebuie să te pliezi pe el. Mă bucur că am putut să contribui și eu la bucuria sufletească a celor lipsiți de vedere, să fiu alături de ei. Mi se pare cel mai normal lucru ca ei să fie tratați nu ca având un handicap, ci ca niște oameni absolut normali care trebuie să aibă acces oriunde și în orice domeniu. Am venit cu plăcere să particip la realizarea acestui film și voi veni din nou, oricând Fundația „Cartea Călătoare” mă va mai chema”, a spus Paula Grosu, actriță la Teatrul Municipal.
Pentru George Costin, la rândul său actor la Teatrul Pastia dar și consilier la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea, dublarea unui personaj de film a constituit o premieră. „Înregistrări am mai făcut, dar nu am mai dublat niciodată un personaj din vreun film. Mi-a făcut mare plăcere și a fost foarte interesant. Am încercat să mă apropii cât mai mult atât de tonalitatea personajului, și să rostesc replicile în contextul celorlalte, rostite de colegii mei, așa încât să facem ca totul să fie cursiv, la fel ca în film. Sincer să fiu, m-am așezat foarte bine pe rol și am terminat destul de repede. Mi s-a părut o experiență foarte interesantă și mi se pare extraordinar că oamenii care au avut neșansa să nu vadă, să poată viziona un film, alături de cei care văd. E o satisfacție imensă să-i faci să intre în atmosfera filmului. Am fost conștient că, pentru a-i putea face pe nevăzători să vadă cu ochii minții, contează și calitatea povestitorului și a celor care fac dublajul. Am, participat absolut voluntar, nu m-am gândit nicio secundă la vreo remunerație, satisfacția cea mai mare vine din faptul că am putut să fac și eu ceva pentru oameni”, a spus George Costin.
Nu în ultimul rând, Sorin Francu, actor și director al Teatrului Muncipal „Maior Gheorghe Pastia” și-a arătat deschiderea către participarea și la alte proiecte de acest gen. „Accesibilizarea filmelor astfel încât să poată fi „văzute” și de nevăzători mi se pare o idee extraordinar de benefică, ca și cărțile pe care le ânregistrează Fundația „Cartea Călătoare”. Prin aceste lucruri ei se pot apropia de o viață cât de cât normală. Pe parcursul timpului cât am înregistrat am și ascultat ceea ce a fost înregistrat, ca să văd cum vor „viziona” nevăzătorii filmul. Sunt sigur că se poate îmbunătăți calitatea, dar pentru asta trebuie să existe instrumente tehnice mult mai performante ceea ce poate se va putea realiza în viitor. Nu am știut că acest film accesibilizat în felul acesta pentru cei lipsiți de vedere este o premieră, și mă bucur cu atât mai mult. E foarte bine, înseamnă că e un început plecat de aici, din Vrancea, care trebuie continuat”, a declarat Sorin Francu.
Dublarea filmelor, un avantaj și o necesitate
Dublarea filmelor în limba română, foarte posibilă după cum demonstrează Fundația „Cartea Călătoare” prin filmele deja accesibilizate, ar oferi oportunitatea nevăzătorilor și persoanelor cu deficiențe de vedere să se bucure de această a șaptea artă, la fel ca cei care văd. La nivelul județului nostru trăiesc aproximativ 2800 de astfel de oameni, iar în România sunt peste 110 mii, o întreagă populație ce nu poate fi ignorată la nesfârșit, în locsă i se faciliteze integrarea pe toate planurile, prin toate mijloacele. „Fundația Cartea Călătoare a susținut, în trecut, Legea privind dublarea filemlor în limba română pentru că ea venea evident în sprijinul nevăzătorilor, dar nu numai al lor. Atunci s-a invocat că se pierde foarte mult din calitatea artistică și nu mai e relevant jocul actorilor, dar nimeni nu s-a gândit și la beneficiile pe care le poate oferi această dublare chiar persoanelor cu vedere din România. Constatăm cu regret că în ultimele două decenii, românii își vorbesc din ce în ce mai rău și greșit limba proprie, iar dublarea de către actori profesioniști ne-ar fi îmbunătățit și aptitudinile în direcția aceasta. De asemenea, s-a invocat că dublarea filmelor ar costa foarte mult. În urma experimentului nostru, e adevărat, cu oameni care s-au oferit voluntar, am ajuns la concluzia că prețul ar fi, totuși, rezonabil și justificat de avantajele oferite de rezultatul final”, a declarat Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare” din Focșani.
Organizatorii Festivalului „Plai”, în cadrul căruia va rula filmul accesibilizat pentru nevăzători, în premieră națională, de Fundația focșăneană, au declarat la rândul lor, că „cinematograful accesibil este un subiect de mare actualitate în Europa, fiind pe cale de a fi integrat în noile prevederi legislative ce reglementează cinematografia în Germania. Astfel, începand cu 2014, orice film care beneficiază de fonduri publice nemțești trebuie să aibă și o versiune adaptată nevoilor cinefililor cu dizabilități de vedere sau auz. Åži, pentru că o societate civilizată este o societate incluzivă, aceasta trebuie să creeze servicii accesibile tuturor cetățenilor, inclusiv celor peste 30 milioane de persoane cu deficiență vizuală din Europa și 110.227 de persoane cu deficiență vizuală din România, facilitându-le experiențe de viață obișnuite și creându-le contexte care să le asigure un grad cât mai mare de independență”.
