A fost desemnat drept „Cea mai bună voce a României”. Este singurul artist român care are o stea pe Bulevardul Celebrităților din altă țară. Este primul și singurul român din istorie nominalizat la Los Angeles Music Awards. Pentru întinderea vocală excepțională (5 octave și o terță) a fost invitat la emisiunea Guinnes Book din Germania. Este Mihai Trăistariu, care zilele trecute a trecut prin județul nostru și a dat, pentru cititorii noștri, un interviu în exclusivitate. Prima parte a interviului a fost publicată în ediția de ieri a cotidianului nostru, iar cea de a doua o puteți citi în cele ce urmează.
Reporter: Ați fost olimpic la matematică, ați terminat facultatea de matematică, dar ați făcut carieră în muzică. Cum s-a întâmplat?
Mihai Trăistariu: Cred ca e genetic. Mama a facut medicina, tata pictură, deci la noi e o combinație de științe cu arte. Ei nu mai trăiesc, dar ne-au insuflat dragostea pentru arte, au dorit ca fiecare să facem ceva în această direcție. Mama a vrut să devină cântăreață, a încercat la „Steaua fără nume”, dar nu a reușit. Suntem patru frați și ne-a dat pe toți să învățăm câte un instrument. Eu am făcut pianul, ca și unul din frații mei, care este profesor de desen. Sora mea, care este profesoară de matematică, a făcut vioara, și alt frate, care este inginer, a făcut chitara, trompeta și muzicuța. Tata a dorit ca macar unul din noi să picteze, în fiecare zi ne dădea ceva să desenăm și Vasile, fratele meu, a devenit pictor, într-adevăr. Am devenit o familie de artiști, am putea fi o familie muzicală, dar ei nu vor..
Rep: Ați câștigat titlul de „Cea mai bună voce” din România. Ce contează mai mult pentru devenirea unui artist, talentul sau munca?
M.T.: Munca. Am o grămadă de colegi foarte talentați, dar puturoși, de aceea nu reușesc mare brânză. Îi știu pe toți și se cunoaște când cineva e pasionat și face cu drag ce face. Dar am și colegi super talentați, super muncitori. Un exemplu ar putea fi Andreea Bălan, este o harnică, n-aș zice a muzicii ușoare românești, pentru ca ea nu s-a afirmat ca și o voce, dar pe tot ce înseamnă spectacol, show, ea muncește, în fiecare zi face coregrafii, repetiții și are succes. Pe când alții, după ce au succes, se lasă pe tânjală, au impresia că totul merge de la sine și nu e așa. Sunt unii artiști care se plafonează, nu-și mai găsesc locul în peisajul ăsta modern. S-a modernizat muzica în ultimul hal și nu te mai regăsești, ai vrea să cânți nu stiu ce, și nu merge, trendurile se schimbă și atunci trebuie să te încadrezi, să te descurci. Iar asta se face cu multă muncă.
Rep: Sunteți sigurul artist român care care are o stea pe Bulevardul Celebrităților din altă țară (Malta, pe Bay Street), dar și în Mangalia…
M.T. Pentru mine, acest lucru înseamnă emorm. O astfel de stea îți dă certitudinea că ești celebru, iar celebritate înseamnă că acolo, ești foarte cunoscut. Acolo, în Malta, am avut vreo nouă concerte în perioada Eurovision, într-adevăr veneau mii de oameni în piața unde s-au organizat. Chiar m-am simțit un star acolo, ca și în Cipru, Grecia și în țările scandinave. O astfel de stea oferită înseamnă că ai fost prețuit, că munca ta e apreciată, că ai valoare. Înseamnă că tot efortul tău s-a fructificat. Așa cum copiii aceștia care bat la porțile afirmării participând la concursuri și primesc o diplomă, un trofeu… care până la urmă contează! Chiar dacă unii le zic, „rămâi cu diploma”, nu e adevărat! Rămâi cu mult mai mult, rămâi în istoria muzicii cu ceva, în istoria locului acela. Premiul primit înseamnă că în orașul acela ai făcut ceva muzical ce a fost apreciat.
Rep: Sunteți primul și singurul român din istorie nominalizat la Los Angeles Music Awards. Pentru întinderea vocală excepțională (5 octave și o terță) ați fost invitat la emisiunea Guinnes Book din Germania…
M.T.: Aici a fost vorba despre o întâmplare oarecum nefericită, pentru că încă nu s-a concretizat. Scosesem eu o piesă, „Why” se numește, în care reușeam să ajung cu vocea sus, sus de tot. Videoclipul s-a difuzat și în Chișinău, și Ucraina și câțiva muzicieni din Ucraina au avut inspirația să ducă videoclipul, fără să mă anunțe și pe mine, în Germania, la emisiunea Guinnes Book din Munchen. Am fost contactat de aceștia, însă ne-au pus să încărcăm fiecare pe site-ul lor oficial, melodii prin care să ne demonstrăm calitățile vocale, întinderea vocală, câte octave are fiecare. S-au mai înscris cu mine un neamț și un rus. După ce ne-am postat piesele, cei doi s-au retras.
Au realizat că pornesc cu un minus în fața mea. Åži atunci, cei de la emisiune au zis că să mai așteptăm, pentru că vor să facă totul sub forma unui spectacol, a unui concurs… Din nefericire, uite că aștept de câțiva ani și nu s-a mai întâmplat nimic.
Mi-a fost ciudă, pentru ca aș fi intrat, poate, în Cartea Recordurilor, unde singurul record de gen, omologat, este al lui Mariah Carey, care are cinci octave și jumatate.
Rep: Totuși, în aceste condiții, de ce aprecierea vine mai degrabă din afara țării, decât din țară? Arta autentică nu mai prinde la noi?
M.T.: 80% din populație e formată din oameni simpli și prea simpli, care nu vor o muzică sofisticată. Nu-i interesează vocea bună. Ei vor să danseze, să se simtă bine și atunci piesele trebuie să fie de factură… ușoară. Producătorii și impresarii vor bani, și atunci îi interesează niște chiloțate din astea, care își expun părțile corpului, cât mai genitale dacă se poate. Până și Loredana ajunsese chiar la un moment când lună de lună, apăreau articole, ba că i s-au văzut chiloții nu știu unde, ba că nu știu ce a mai făcut. Åži parcă-i deja ridicol, ea are totuși o carieră uriașă, nu are nevoie de o așa promovare. Dar pițipoancele astea care tot apar, și ne dau la o parte valorile, trebuie cumva demontate, trimise la plimbare pentru ca este păcat. Sunt multe voci foarte bune în România, dar se chinuie să răzbată! Noroc de concursurile astea, gen Românii au talent, Vocea României, pentru că aici chiar au șanse să se remarce după talent și nu după altele…
Rep.: Câte premii aveți în plamares și care vă e cel mai drag? Aveți discuri de aur, de platină…
M.T.: Am 115 premii. Cel mai drag n-ar fi neapărat un premiu, ci rezultatul de la Eurovision, care a fost un record de punctaj pentru România. A însemnat un moment extraordinar să reprezint toată România în așa competiție… Plus că mie, acel moment mi-a schimbat viața! De atunci am colindat prin multe țări. Åži acum, în octombrie, am trei concerte în Italia, am fost în Portugalia în iulie… E adevărat că e frustrant să fii atât de apreciat de străini, nu și de români, dar recunosc că după Eurovision am fost mult mai apreciat în țară datorită Eurovisionului…
În ce privește discurile, da, am unul de platină și opt de aur. Unul dintre acestea l-am luat cu albumul „Lie Ciocârlie”, un album de populară, care s-a vândut extraordinar de bine. Åži m-am bucurat, pentru că în anul ăla au scos albume și Connect-R, Åžtefan Bănică și Alex Velea, care totuși n-au vândut cât am vândut eu. E adevărat că ei sunt mai în vogă, au alt stil, dar pesemne că lumea preferă să cumpere voci calde, melodii sensibile… De aceea, eu am să cânt în continuare fără să fac compromisuri.
Rep: E posibil, la ora actuală, să faci din muzică de calitate o meserie și să și trăiești din asta?
M.T.: Sigur. E posibil. Dar doar atunci când ajungi artist de top poți trăi din muzică. Dacă ești pe locul 100 în țara ta, nu cred că trăiești din asta. Cred că primii 30 de artiști bine cotați din țara trăiesc din așa ceva. Sper să mă încadrez totuși printre ei, pentru că eu chiar trăiesc din muzică. Din muzică mi-am făcut firma de taxi, studio de înregistrări, am casă, mașini și un teren, asta-i averea mea. Dar din muzică le-am făcut pe toate, îmi mai susțin și frații, mai cresc și vreo 50 de animale… eu nu sunt de accord să le omoare… să le strângem în adăposturi e una, dar nu să le omorâm… Åži atunci, mi-am umplut viața cu de toate, alerg cât pot… Dimineață am fost într-un juriu la Galați, acum am concert la Târgu Ocna, mâine filmez două emisiuni, trei zile apoi mă odihnesc, după aia plec în alte direcții…E alergătură, da-i frumos și viața nu e monotonă!
Rep: Ce gânduri de viitor aveți? Care e secretul prin care unii artiști rămân în sufletul publicului, alții dispar?
M.T.: Am două piese noi, una se numește „It s another day”, o colaborare cu Drei Ros și alta, care e o piesa lentă. Eu aș cânta, dacă ar fi după mine, numai piese lente, dar păcat că nu prea mai sunt la căutare. Åži atunci… le faci de drag și te uiți pe youtube cum cresc vizionările. Pentru sufletul meu, eu am să cânt întotdeauna ce vreau, pentru că de acum mi-am format brandul. Că aici e secretul, cânți atât de mult și atâția ani, te străduiești să apari și să vină lumea înspre tine încât să ți se formeze brandul, cum s-a întâmplat în cazul meu. Åži atunci nu mai ai grijă că n-ai concert, că ai din ce trăi sau n-ai din ce trăi. Pentru că atunci când ești cunoscut de toată țara și apreciat, chiar poți trăi din muzică.
Eu mi-am început cariera acum aproape 15 ani, în 1998, cu trupa Valahia. Au fost niște melodii puerile, care totuși au devenit hituri. Apoi, vreo doi, trei ani am stagnat, apoi a venit Eurovisionul și succesul cu Tornero, apoi am lansat piesa mea de suflet, „Cât de frumoasă ești” și am spart iarăși topurile. Viața mea a fost și sus, și jos. Dar atâta timp cât ești un brand, nu trebuie să te panichezi dacă-ți mai pică succesul uneori. Îți rămâne numele și trebuie să te folosești de el. Åži să nu uiți că trebuie să dai și celorlalți din experiența ta.
