Conservatorii se pregătesc pentru congresul partidului care va avea loc în toamna acestui an. Președintele filialei județene, Ionel Cel Mare, a participat în week-end, la ședința Biroului Politic Național al Partidului Conservator care a avut loc la Jupiter. Potrivit unui comunicat de presă, liderii conservatori au discutat despre strategia pentru alegerile europarlamentare de anul viitor și au anunțat că sunt pregătiți să participe pe cont propriu la aceste alegeri. De asemenea, liderii conservatori au discutat despre persoanele care sunt interesate de doctrina Partidului Conservator și se înscriu în partid. „Primul pas în pregatirea anului electoral 2014 este congresul partidului, ce va avea loc în toamna acestui an și care va avea rolul de calibrare a echipei de conducere și a filialelor teritoriale pentru un an electoral extrem de important”, au precizat reprezentanții Partidului Conservator.