Anul trecut, cu câteva săptămâni înainte de a începe grădinița, am intrat într-un soi de panică. Cum o să-mi las fetița singură cu niște străini pentru atâtea ore?, mă întrebam. Dacă o să plângă, dacă o să se sperie, dacă n-o să vrea să stea? Ce să fac, cum să fac?
Am decis să o duc la grădiniță înainte de începerea anului școlar, i-am făcut cunoștință cu doamna educatoare, a văzut sala de clasă, i-am explicat că acolo vor fi foarte mulți copii cu care se va juca, va învăța multe lucruri noi și interesante, iar eu voi merge acasă și voi veni să o iau după câteva ore.
În acea perioadă era fan al lui Pingu, un personaj de desene animate, despre care îmi zicea să-i spun câte o poveste în fiecare seară, înainte de a adormi. Așa că în fiecare seară îi povesteam cum Pingu merge la grădiniță și se joacă acolo cu ceilalți pinguini, cum surioara lui mai mică rămâne acasă și ar vrea și ea să meargă, căci e foarte frumos, dar trebuie să aștepte să mai crească. Åži fetița mea era din ce în ce mai nerăbdătoare să meargă și ea ca Pingu la grădiniță. În fiecare zi mă întreba dacă mâine mergem la grădiniță și își punea în spate ghiozdanul cu prințese.
În dimineața când am plecat la grădiniță aveam amestecate sentimente de frică, mândrie (of, ce crescuse fetița mea…!), nerăbdare. Sala de clasă era plină cu mulți copii care plângeau, se agățau de părinți și nu vroiau să-i lase să plece. Doamna educatoare încerca să-i convingă pe părinți să iasă pe ușă, astfel încât să rămână cu copiii cărora să le explice ce se întâmplă. Fetița mea era zâmbitoare, emoționată, dar curioasă.
Am plecat acasă cu sufletul strâns și n-am fost în stare să fac nimic. M-am uitat foarte des la ceas, era prima dată când era cu niște străini, nu știam cum o să reacționeze. Mă întrebam ce face, dacă plânge, dacă se va duce la baie acolo. Când s-a apropiat ora 12.00, am plecat cu băiețelul s-o iau de la grădiniță. Era entuziasmată și nu-și găsea cuvintele ca să-mi povestească mai repede tot ce s-a întâmplat.
E adevărat, pe parcursul anului școlar am avut câteva episoade când a plâns și spunea că vrea acasă, dar am avut tăria de a o lăsa acolo, iar când mergeam s-o iau acasă îmi povestea ce a făcut, îmi arăta ce a desenat, ce a lipit, ce a colorat.
Din păcate, am avut dese perioade de îmbolnăvire, așa că a lipsit destul de mult de la grădiniță. Auzisem că în primul an mulți copii se îmbolnăvesc, dar nu mă așteptam să fie chiar așa. Adică, o săptămână la grădiniță – una, două acasă. La un moment dat, am decis să n-o mai duc pentru că nu mai puteam, mai ales că se îmbolnăvea și băiețelul.
Åži cât stătea acasă mă întreba de ce nu merge la grădiniță, când va merge din nou, că trebuie să învețe cântecele și poeziile pentru serbare. A participat la serbarea de sfârșit de an, am zis că e bine să înțeleagă prin acest eveniment că e finalul grupei mici și că va intra în vacanță.
Îmi povestește mereu de doamna educatoare, de colegii ei și mă întreabă zilnic când va merge la grădiniță. I-am spus că la mijlocul primei luni de toamnă și mă întreabă: Când e toamnă? Toamnă e atunci când frunzele devin ruginii, când vremea începe să se răcească, iar copiii se întorc la grădiniță și la școală, îi răspund.
Cred că e foarte important să le explicăm copiilor, pe înțelesul lor, ce se întâmplă, unde vor merge, ce vor face, cu cine se vor întâlni. E important să-i pregătim, pentru că, deși dornici să exploreze, să cunoască, deși curioși, copiii au nevoie să se simtă în siguranță, să aibă lângă ei persoane, lucruri cu care sunt familiarizați.
