Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Corina Creţu cere retragerea Ordinului “Steaua României” lui Tokes


   Europarlamentarul PSD Corina Crețu, membră a Ordinului Național „Steaua României”, solicită public retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând „fapte dezonorante și contrare Articolului 1 din Constituția României”. 
   Ea a adresat, în acest sens, un mesaj membrilor Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României”. „Stimați membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului Național «Steaua României», în baza Legii 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, având în vedere dispozițiile Literei b) a Articolului 52 prevăzută în cadrul acesteia, solicit public retragerea Ordinului «Steaua României» acordat domnului LaszLaszlo Tokesdata de 14 decembrie 2009, pentru fapte dezonorante și contrare Articolului 1 din Constituția României, care au adus prejudicii României ca stat, precum și tuturor cetățenilor români care dezavuează pozițiile extremiste și contrare conviețuirii inter-etnice”, se arată în mesajul Corinei Crețu. 
   Potrivit acesteia, „este inadmisibil ca un deținător al Ordinului Național «Steaua României» – în grad de Cavaler să conteste public, printr-o serie de aprecieri și acțiuni, caracterul de stat național, unitar și indivizibil al României”. „Solicitarea recentă a europarlamentarului român Laszlo Tokes către premierul Ungariei, Viktor Orban, de instituire a unui protectorat maghiar asupra Transilvaniei reprezintă escaladarea unei serii întregi de acțiuni și declarații anti-naționale din partea sa, care au promovat în mai multe medii teza periculoasă a autonomiei pe criterii etnice. Am speranța că împărtășiți, fiecare dintre dumneavoastră, principiile Constituției României și ale luptei împotriva extremismului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?