Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Condamnată pentru că şi-a ucis bebeluşul, vrea să întrerupă pedeapsa pentru că a născut din nou


   Valerica O., femeia din Sihlea care în urmă cu doi ani a fost condamnată de către magistrații Tribunalului Vrancea la opt ani de închisoare, fiind acuzată că și-a ucis bebelușul abia născut, a solicitat instanței de judecată amânarea executării pedepsei. Acțiunea a fost introdusă în ziua de 8 iulie. Pentru soluționarea cauzei, femeia a fost citată la Spitalul Județean, la Secția Obstetrică-Ginecologie. Potrivit unor surse, aceasta ar fi adus pe lume în luna iulie un alt copil, acesta fiind motivul pentru care femeia a solicitat întreruperea executării pedepsei.
   Dosarul va avea termen astăzi la Tribunalul Vrancea, instanța care a condamnat-o în primă instanță pe Valerica. La vremea comiterii faptei pentru care femeia se află în regim de detenție, aceasta purta un alt nume. Condamnarea de 8 ani, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat a fost menținută și în căile de atac.
   Valerica a ajuns în această situație după ce în data de 5 septembrie 2010, în timp ce se afla la locuința sa, a născut un băiețel viu și sănătos, căruia i-a suprimat viața prin asfixiere mecanică. Din 2008, femeia trăia în concubinaj cu un bărbat din localitate. În ziua în care i-a venit sorocul era singură acasă, bărbatul fiind la cules de porumb. Valerica a născut în toaleta din curtea casei. În urma anchetei, s-a stabilit că aceasta a tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă pe care o avea asupra ei și a lăsat pruncul acolo. A mers în locuință, de unde a adus un prosop și câteva pungi. A pus prosopul pe fața micuțului și apoi l-a pus cu totul într-o pungă. A legat punga la gură. Ca și cum ar fi vrut să fie sigură de reușita acțiunii sale, a legat în jurul pungii, acolo unde era gâtul bebelușului, un elastic. Pachetul a fost introdus într-o altă pungă și aruncat apoi în hazna. Vecinii probabil au fost cei care au înțeles primii ceea ce s-a întâmplat, astfel că a fost anunțată poliția. Trupul copilului a fost găsit de anchetatori și dus la Serviciul de Medicină Legală. Medicii legiști au stabilit că moartea micuțului a fost una violentă.
   O altă așa-zisă mamă care a fost condamnată pentru că și-a ucis pruncul imediat după naștere, aruncându-l la gunoi, în plină iarnă, a solicitat în acest an întreruperea executării pedepsei din motive de sănătate. Claudia B. a fost judecată după ce în luna ianuarie a anului 2010 și-a aruncat copilul nou-născut într-o ghenă de gunoi din Adjud. Femeia are de executat 15 ani de închisoare, pentru omor calificat. Soliciatrea sa de a-i fi întreruptă pedeapsa a fost respinsă încă din luna mai, de judecătorii Tribunalului Vrancea. Reamintim că trupul neînsuflețit al nou-născutului a fost găsit într-o ghenă, congelat de gerul iernii. La acel moment, la spital a ajuns o femeie care susținea că a suferit un avort spontan. Ea le-ar fi spus medicilor că fătul avea aproximativ 15 centimetri și că „l-a scăpat” în toaletă. Anchetatorii au căutat prin țevi, dar fără niciun rezultat. Cercetările efectuate în cauză au scos la iveală faptul că fetița găsită la gunoi era a Claudiei, care născuse în baia viitorilor socri din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?