Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Minivacanţă de 4 zile pentru majoritatea bugetarilor


   Angajații din sistemul bugetar vrâncean au parte, din nou, de o minivacanță, de data aceasta de 4 zile. Premierul Victor Ponta a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de ieri, că vineri, după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, va fi declarată zi liberă. El a precizat că angajații din sistemul bugetar vor recupera această zi într-o sâmbătă din următoarele săptămâni sau vor avea program prelungit mai multe zile. Astfel, începând de astăzi și până luni, majoritatea instituțiilor publice nu vor fi deschise.
   Excepție fac angajații din sistemul sanitar, care vor asigura urgențele și funcționarea spitalelor în bune condiții. De exemplu, conducerea Spitalului Județean de Urgență Focșani a hotărât ca medicii din cadrul Ambulatoriului de Specialitate, dar și cei din spital să vină la muncă vineri, ca într-o zi normală. „Se va lucra în condiții normale. Åži medicii din Ambulatoriu vor fi prezenți în cabinete, deoarece pentru ziua de 16 sunt destul de multe programări făcute de pacienți și nu vrem să punem lumea degeaba pe drumuri”, spune managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă.
   De asemenea, nici poștașii nu vor avea liber vineri, ci vor veni la serviciu ca într-o zi normală. Ei vor distribui inclusiv pensiile.
   Ziua de 15 august, când este Adormirea Maicii Domnului, este zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Această zi a fost stabilită ca sărbătoare legală în 2008, prin Legea 202 de completare a Codului Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?