Guvernul a adoptat, miercuri, o Hotărâre pentru suplimentarea plafonului pentru Programul âPrima Casăâ cu suma de 200 de milioane de lei. Potrivit actului normativ, se suplimentează plafonul de garantare destinat achiziției de locuințe construite prin ANL cu 200 milioane lei, astfel încât plafonul de garantare pentru locuințele construite prin ANL ajunge la 500 milioane lei, din totalul plafonului suplimentar de 1,2 miliarde lei, aferent locuințelor achiziționate prin Programul âPrima casăâ.
âÎn vederea rezolvării problemei locuirii, pentru segmentul de populație constituit din tinerii aflați la începutul carierei, achiziția unei locuințe în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței, se derulează prin ANL. Finanțarea Programului de construcție de locuințe pentru tineri s-a realizat și se realizează din surse ale bugetului de stat. Sumele obținute din vânzarea locuințelor către chiriași se prevăd a fi acumulate de ANL și utilizate pentru finanțarea unor noi locuințe pentru tineri. Pentru a crea condiții în aplicarea strategiei de dezvoltare a Programului de construcție de locuințe pentru tineri, cu posibilitatea de cumpărare de către chiriași după un an de închiriere neîntreruptă, se are în vedere integrarea în acest program a acestor locuințeâ, se precizează în actul normativ.
Garanțiile se acordă numai în monedă națională și se vor plăti tot în monedă națională.