Om de bază între buturile Oțelului Galați în sezonul când gruparea gălățeană a cucerit titlul de campioană și Supercupa României, bosniacul Branko Grahovac este în prezent suspendat timp de o lună după ce ar fi fost surprins într-un club de noapte.
Goalkeeperul bănuiește însă că de fapt se pune presiune pe el să își rezilieze contractul, deoarece șefii sunt nemulțumiți că acesta are una dintre cele mai mari remunerații din lot, fapt pentru care a ținut să le dea o replică destul de dură directorului executiv, focșăneanului Narcis Răducan și antrenorului Ionuț Badea. „Mi se pare că Narcis face mai mare datorie la clubul nostru. Eu, împreună cu băieții, am adus 20 milioane de euro la club și el vrea să-mi micșoreze salariul cu 75 la sută, dar el n-a făcut nimic pentru clubul nostru. Să-și micșoreze el salariul! De când a venit el la club sunt doar datorii, iar primele de joc au ajuns la nivel de Liga a II-a sau a III-a. Încă 4-5 jucători au același salariu ca și mine, dar pe ei nu i-a trimis nimeni la echipa a II-a. Doar pe mine m-a trimis la satelit fără nici un motiv. Repet, eu nu vreau să plec, din punctul meu de vedere Narcis e singurul care trebuia să plece și am văzut că aproape toată lumea mă vrea pe mine în poartă și pe Narcis afară de la club. Åtiu că nimeni nu are curaj să spună așa ceva, dar eu așa sunt, spun lucrurilor pe nume”, a spus Grahovac.