Echipele de fotbal juniori republicani A și B de la Liceul cu Program Sportiv Focșani vor efectua începând de luni, 19 august, un stagiu de pregătire la Gălăciuc. În noul sezon al Campionatului Național, formațiile LPS-ului vor fi antrenate de Daniel Bănică și Octavian Bucătaru (echipa de juniori A), Alin Samoilă și Puiu Oprișan (echipa de juniori B).
Sezonul va debuta, cel mai probabil, sâmbătă, 7 septembrie, Federația Română de Fotbal urmând să stabilească în perioada următoare componența seriilor și programul competițional. Primele două echipe din fiecare serie se vor califica în faza intermediară a competiției.