Asociaţia pentru Ajutor Reciproc UNIREA, acum şi în Focşani

2
8134


   Ajunsă de curând la 130 de ani de existență, Asociația pentru Ajutor Reciproc UNIREA din Tecuci și-a deschis, pentru prima dată în existența ei, și un punct de lucru în Focșani. Situat pe strada Duiliu Zamfirescu la nr.3, bloc 3, apartament 3 (parter), în apropierea bisericii Sf. Nicolae Stroe, punctul de lucru se dorește a veni în întâmpinarea celor peste 11.000 de membri asociați din Focșani și din împrejurimi, mai ales prin intermediul CAR-ul dezvoltat în interiorul asociației, CAR care înglobează toate facilitățile de creditare, respectiv economisire ale unor astfel de instituții, particularizându-se prin dobânzile reale de 4-5% practicate, rapiditatea acordării împrumuturilor, acuratețea actelor, precum și recalculări de dobândă în cazul plății anticipate, dobândă la sold. Alt aspect deosebit este legat de limita de creditare acordată tinerilor sub 40 de ani nou înscriși, limită stabilită la de 4 ori capitalul social, spre deosebire de limita de 3 ori pentru celelalte cazuri.
   Asociația are deschis site-ul www.unireatecuci.ro, modalitate rapidă și eficientă pentru accesarea documentelor necesare pentru creditare. Nu trebuie neglijat scopul de bază al asociației, anume acela de ajutorare reciprocă în caz de deces, asociația plătind numai anul trecut ajutoare de deces în valoare de 8.277.650 lei noi urmașilor celor 3.779 persoane decedate.
   Dacă suntem la capitolul cifre, să spunem că în anul 2012 s-au aprobat de către Consiliul Director peste 4.500 împrumuturi în valoare de 18.544.100 lei noi. Sunt cifrele și faptele unei asociații care nu și-a schimbat de la înființare până în prezent scopul pentru care s-a constituit, de a fi mereu un sprijin pentru oameni, fiind din acest punct de vedere unică în țară.
   Programul Asociației pentru Ajutor Reciproc UNIREA din Tecuci este de luni până vineri între orele 8.00-16.00, sâmbăta și duminica fiind închis, cu excepția ultimei zile de sâmbătă a fiecărei luni, când programul este de la 8.00 la 12.00. Telefon: 0237.232.322.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here