Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Microcredite pentru fermierii care dezvoltă proiecte europene


    Fermierii care vor să acceseze fondurile europene prin măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” vor putea folosi microcreditele reglementate de Ordonanța de Urgență 43 din 2013. Prin actul normativ a fost instituit un fond care va fi utilizat pentru acordarea de microcredite în scopul asigurării contribuției proprii a beneficiarilor la finanțarea proiectelor de investiții, finanțare prin PNDR, care pot avea o valoare eligibilă de maxim 125.000 de euro. Suma maximă care poate fi accesată este de 75 mii euro pentru un proiect din fonduri europene sau de maxim 25 mii euro ” pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării producției agricole”.
    Potrivit unui comunicat al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, printre condițiile generale de acordare a creditului se numără termenul maxim de restituire de până la 10 ani precum și perioada de grație între 1 și 3 ani, în funcție de specificul proiectului de investiții. „În acest moment normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 43 din 15 mai 2013 sunt în fază de avizare interministerială. MADR are fixat un calendar privind etapele următoare, respectiv selecția instituțiilor financiare partenere prin care se va derula microcreditarea și încheierea convențiilor de lucru cu acestea”, se arată în comunicatul APDRP.
    Potrivit comunicatului, fermierii care depun proiecte de investiții pentru înființarea fermelor de familie în cadrul sesiunii aferente Măsurii 121, deschise până la 14 august 2013, vor putea asigura cofinanțarea investiției prin accesarea microcreditelor. Astfel, în momentul depunerii proiectului, solicitanții de fonduri europene vor semna o declarație pe propria răspundere privind asigurarea cofinanțării private a acestuia, conform prevederilor din Ghidul Solicitantului. „Ulterior, până la semnarea Contractului de Finanțare, solicitanții de fonduri europene nerambursabile vor trebui să facă dovada existenței cofinanțării, acest lucru putând fi realizat prin accesarea microcreditelor reglementate de OUG 43/ 2013”, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?