Elevii şi studenţii cer mai mulţi bani pentru educaţie

0
843


   Membrii Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Vrancea sprijină demersul tinerilor din cadrul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, care au tras un semnal de alarmă, marți seară, în Piața Unirii din Timișoara, privind subfinanțarea sistemului educațional. 
Președintele CJE Vrancea, Cristian Gârneață, este de părere că sistemul educațional trebuie să fie considerat prioritar, iar subfinațarea sa generează un lanț de probleme care afectează elevii. „Acțiunea studenților vizează întreg sistemul educațional pentru că finanțarea este foarte slabă în întreg sistemul. Așa cum studenții au probleme cu creșterea taxelor de studiu și a căminelor, bursele sociale fiind foarte mici, așa și elevii se confruntă cu o dotare proastă a liceelor, ineficiență în ceea ce privește școlile tehnologice, manualele depășite și multe altele. De mai mult timp, atât elevii cât și studenții au atras atenția asupra acestor probleme dar nu au fost luate măsuri. Educația merita măcar un 6% din PIB”, a precizat Cristian Gârneață. 
   La nivelul județului Vrancea, liderii elevilor vor încerca să atragă atenția factorilor decizionali cu privire la problemele din sistemul educațional. Cristian Gârneață speră că vor fi adoptate măsurile cele mai bune pentru înlăturarea neajunsurilor. „La nivel local, Consiliul Județean al Elevilor Vrancea se va asigura că elevii înțeleg importanța unei finanțări suficiente și că acest lucru are o foarte mare importanță în eficientizarea sistemului educațional din România. Trebuie ca elevii și studenții din țară să aiba o voce comună în rezolvarea acestor probleme”,  este de părere el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here