Cele mai multe contestații la examenul de Titularizare au fost depuse de educatoare. Rezultatele finale vor fi publicate mâine, iar repartizarea candidaților pe posturi se va face în două etape, respectiv pe 9 august în cazul repartizării posturilor disponibile pe perioadă nedeterminată, iar pe 14 august se va realiza repartizarea suplinitorilor. Anul acesta sunt disponibile în județ 86 de catedre de titular, majoritatea fiind în mediul rural. Doar 20 de profesori care au obținut nota minimă 7 pot spera la un post într-o școală la oraș.
Foarte multe dintre cadrele didactice care au susținut examenul de Titularizare în învățământ au depus contestații, cu speranța că vor obține un punctaj mai mare în urma reevaluării tezelor. Potrivit situației centralizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, până ieri, la ora 15.00, au fost depuse 86 de contestații, cele mai multe din partea educatorilor. Rezultatele finale la examenul național de Titularizare în învățământul preuniversitar vor fi afișate joi.
Potrivit rezultatelor parțiale, înainte de soluționarea contestațiilor, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, din data de 30 iulie, 77,67% dintre profesori au obținut medii de minim 5. Au fost evaluate lucrările a 430 de candidați. Dintre aceștia, 186 de candidați (43,25%) au obținut note între 7 și 10, iar 148 de candidați (34,41%) au luat note între 5 și 7. Un singur candidat a obținut nota 10.
Pentru angajarea în învățământ pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la examenul de Titularizare minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică, respectiv inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, la suplinire, sunt acceptați și candidați care au obținut media 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2013, au fost publicate 86 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Cele mai multe dintre posturile titularizabile disponibile, respectiv 66, sunt în școli din mediul rural și doar 20 sunt la oraș. Chiar și așa, concurența este mare având în vedere că cele 86 de catedre vacante sunt disputate de 430 profesori aspitanți la un post de titular.
Repartizarea candidaților pe posturile disponibile pe perioadă nedeterminată va avea loc în ziua de 9 august, la Inspectoratul Școlar. Miercuri, 14 august, se va desfășura repartizarea candidaților pe posturile pe perioadă determinată, tot la sediul Inspectoratului Școlar.