Un microbuz în care se aflau 8 persoane, cu tot cu șofer, s-a răsturnat ieri pe DN 2 E85, pe raza comunei Pufești. Microbuzul a ajuns în afara părții carosabile după ce a fost acroșat de un Mercedes ML, înmatriculat în Bulgaria, al cărui șofer a tras stânga de volan, vrând să evite un câine. Trei dintre pasageri au ajuns la spital.
Un microbuz cu pasageri a fost implicat, ieri, într-un accident rutier pe raza comunei Pufești. În microbuz se aflau șase adulți, un copil și șoferul. Aceștia mergeau către Bacău. În interiorul comunei Pufești, un autoturism de teren Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, a apărut în fața microbuzului, iar șoferul acestuia a tras dreapta de volan încercând să evite impactul. Cutoate acestea, mercedesul a acroșat microbuzul, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Pasagerii s-au trezit într-o fracțiune de secundă cu bagajele peste ei.
Imediat, șoferul microbuzului, Iulian Sandu, a scos oamenii din autoturism pe geam. Totodată, s-a sunat și la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței și unul de la SMURD Adjud. Doar trei persoane au fost rănite, ele fiind transportate la spital pentru investigații. Restul pasagerilor, printre care si copilul, au primit îngrijiri medicale la fața locului.
O femeie care se afla în microbuz ne-a spus că a văzut autoturismul Mercedes cum venea spre mașina în care se afla, dar nu a avut timp să spună nimic. „Mergeam la Bacău la niște rude. L-am văzut când venea spre noi. Nu am apucat să spun nimic că ne-am răsturnat. Am ieșit din cușca aia pe geam. A spart șoferul parbrizul. Eram numai femei și era și un copil. Nu a pățit nimic, dar este speriat. Åoferul cu mașina mică a fost vinovat. L-am văzut cum a intrat în noi”, a susținut Åtefania Topriceanu, una dintre victimele accidentului.
„Dacă șoferul nu era atent se producea o tragedie”
Un bărbat care locuiește în zonă și care i-a ajutat pe răniți, ne-a spus că dacă șoferul microbuzului nu ar fi fost inspirat să tragă de volan, s-ar fi produs o adevărată tragedie. „Am ajutat cu ce am putut. Oamenii au fost scoși pe geam și i-am adus aici, la mine. Erau foarte speriați. Este normal să te sperii când mașina se răstoarnă și toate alea îți vin în cap. A fost o femeie care a văzut tot ce s-a întâmplat. Dacă șoferul microbuzului nu era inspirat să tragă de volan, aici se producea o adevărată tragedie”, ne-a spus un localnic.
La rândul său, șoferul microbuzului ne-a povestit ce s-a întâmplat și cum a reacționat pentru a evita o posibilă nenorocire. El a spus că mergea liniștit pe sensul său, Focșani-Adjud, în momentul în care s-a trezit cu autoturismul Mercedes ML în fața sa. „Mergeam pe sensul meu și m-am trezit cu ML-ul acela în fața mea. Ca să evit impactul, am tras dreapta de volan cât am putut, dar tot m-a agățat pe partea laterală și atunci ne-am răsturnat. Erau șase persoane în mașină. Imediat am eliberat ușile și am deschis trapa ca să vină aer că era numai praf și apoi am scos oamenii unul câte unul. De 8 ani fac asta, dar nu mi s-a întâmplat așa ceva”, ne-a spus Iulian Sandu, șoferul microbuzului.
Åoferul Mercedes-ului spune că a vrut să evite un câine
Åoferul Mercedes-ului, Nica Buruiană, în vârstă de 53 de ani, din Galați, a spus că a vrut să evite un câine. Varianta sa nu prea stă în picioare însă, așa că polițiștii vor face verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului. Bărbatul nu a oferit alte detalii cu privire la accident, spunând doar că un animal i-a apărut în față.
Cei doi șoferi au ajuns la sediul Poliției municipiului Adjud pentru a fi audiați. Totodată, polițiștii au discutat și cu pasagerii. „În jurul orei 13.00, am fost sesizați despre faptul că pe DN 2 E85, pe raza comunei Pufești, s-a produs un accident de circulație. La sosirea la fața locului am constatat că în accident au fost implicate două autovehicule, respectiv un microbuz și un autoturism de teren. Din primele verificări a rezultat că șoferul autoturismului de teren ar fi vrut să evite un câine care a venit din partea dreaptă, a virat stânga, moment în care a pătruns pe contrasens, unde a acroșat microbuzul, care s-a răsturnat. În microbuz se aflau 6 adulți, un copil și șoferul. Trei dintre pasageri au ajuns la spital. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii accidentului”, ne-a spus inspectorul Auraș Blidaru, de la Poliția municipiului Adjud.
La fața locului au ajuns și reprezentanții ISCTR care vor face verificări cu privire la legalitatea transportului de persoane. Din informațiile primite ieri de la anchetatori, nu a reieșit că documentele microbuzului nu ar fi fost în regulă.