Trei case de pe strada Bujor, din Focșani, au fost cuprinse de flăcări joi noapte. Incendiul a izbucnit puțin după miezul nopții la locuința lui Florin G.. Ulterior, flăcările s-au extins și la alte două imobile, situate în apropiere. 33 de pompieri s-au chinuit mai bine de două ore și jumătate să stingă văpaia. Din primele verificări a reieșit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric. Una dintre casele arse era de vânzare.
Oameni panicați, flăcări, fum gros și zeci de pompieri. Asta era joi noapte pe strada Bujor, din municipiul Focșani, unde trei case au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost anunțat puțin după ora 24.00, la locuința lui Florin G.. Atunci când pompierii au ajuns la fața locului au constatat că ardeau trei case. Aceștia s-au chinuit mai bine de două ore să stingă văpaia și să protejeze imobilele învecinate, mai ales că vântul bătea destul de puternic și exista pericolul ca focul să se extindă. „Evenimentul a fost anunțat la dispeceratul integrat ISU – SAJ puțin după miezul nopții, în jurul orei 00.10, și imediat au plecat către locul indicat patru echipaje cu patru autospeciale de stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. 33 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la trei locuințe de pe strada Bujor din municipiul Focșani. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu violență, la acoperișurile a trei locuințe, pe o suprafață cumulată de aproximativ 300 metri pătrați. Pompierii militari au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, deoarece la distanță mică de obiectivele cuprinse de flăcări erau amplasate alte locuințe și anexe gospodărești”, ne-a transmis locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Intervenția pompierilor a fost dificilă, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile din alcătuirea imobilelor, dar și distanța mică dintre acestea, riscul extinderii flăcărilor la gospodăriile învecinate fiind ridicat.
Pagube însemnate
Focul a fost stins după aproximativ două ore și jumătate, iar pagubele sunt însemnate. „În urma incendiului au ars acoperișul unei case de locuit, proprietatea numitului Florin G., construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 70 mp, o magazie lipită de locuință, construită din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, articole de îmbrăcăminte și bunuri de uz casnic depozitate în interior. De asemenea, s-au deteriorat planșeele locuinței pe 60 metri pătrați, pereții și obiecte de mobilier din trei camere”, a adăugat locotenent Duță.
De asemenea, flăcările au cuprins o casă aflată în construcție, proprietatea Paulei I., unde a ars acoperișul, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, dar și izolația exterioară pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați. Åi la proprietatea Niței H. pagubele au fost însemnate. A ars astereala acoperișului, construit din lemn și învelit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați.
După ce au stins incendiul, pompierii au făcut verificări pentru a stabili cauza. „În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, un scurtcircuit electric a stat la baza producerii acestui eveniment”, a mai spus locotenent Cristina Duță.