Numărul persoanelor care muncesc „la negru” a crescut cu 50% în primul semestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Un raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea arată că în primele șase luni din 2013 au fost găsite 92 de persoane care lucrau la negru. Este o creștere față de primul semestru din 2012 când au fost găsite 61 de muncitori fără forme legale, deși numărul de firme depistate a fost aproximativ egal, respectiv 36 în 2013 și 35 în 2012. Acțiunile de control ale ITM s-au finalizat cu 721 de sancțiuni contravenționale, la cele 943 de societăți verificate. Doar pentru munca la negru au fost aplicate amenzi de 420 mii lei și cinci plângeri penale.
De menționat că deși numărul de persoane fără forme legale depistat de inspectori a crescut, aceștia au aplicat amenzi mai mici față de primul semestru al anului trecut când au fost sancțiuni de jumătate milion de lei. Amenzile pentru munca la negru sunt cuprinse între 10 mii și 30 mii lei, iar pentru patronii care folosesc mai mult de cinci muncitori fără forme legale sunt întocmite plângeri penale.
Conducerea ITM spune că la controalele efectuate a fost constatată o atitudine agresivă a angajatorilor față de inspectorii de muncă. „Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului Muncii, în speță creșterea valorii amenzilor contravenționale, se constată o intensificare a reacțiilor violente, amenințări din partea angajatorilor în situația aplicării de către inspectorul de muncă a prevederilor privind munca nedeclarată”, se arată în raportul întocmit de conducerea ITM.