Judoka de la Liceul cu Program Sportiv Focșani vor participa în perioada 16-26 august, la Brașov, la un stagiu de pregătire centralizată a Lotului Național Under 13 al României, cantonament care este asigurat de Federația Română de Judo.
Delegația vrânceană va fi formată din patru judoka: Riccardo Stoica, Claudiu Neagu, Gabriel Farcaș și Violeta Vlase, toți fiind medaliați la întrecerile naționale din acest an și tinere talente ale sportului de pe tatami.