Actorul american Brad Pitt i-a cumpărat partenerei sale de viață, Angelina Jolie, un avion privat, pentru a fi sigur că se vor putea întâlni constant cât timp el filmează pelicula despre al doilea război mondial „Fury”, la Londra. Brad Pitt i-a dăruit logodnicei lui un avion având în vedere că el filmează la Londra, iar Angelina Jolie regizează filmul „Unbroken” în Hawaii, informează contactmusic.com. „El i-a spus Angelinei să aleagă avionul, iar el îl va achita, astfel încât să se poată vedea de fiecare dată, și oricum ea și-a dorit întotdeauna să zboare peste ocean”, a declarat o sursă pentru revista Heat.
„Unbroken”, cel de-al doilea lungmetraj care va fi regizat de actrița americană Angelina Jolie, va fi lansat pe marile ecrane pe 25 decembrie 2014.