Lecţia de adolescenţă: Noile romane

1
21913


   Personal văd jocurile video ca pe un fel de romane ale viitorului fiindcă au un fir al acțiunii, un sfârșit întotdeauna neschimbat și uneori ambele sunt împărțite pe capitole, eventual numite nivele. De multe ori, ambele respectă traseul de la novice la maestru sau în orice caz, o mai mare cunoaștere pentru un subiect. 
   Åži asta nu e neapărat un lucru rău. Lucrurile evoluează și oricât am încerca să ne mințim pe noi, pe părinți și pe ceilalți că suntem suficient de hipsteri încât să ne simțim mai atrași de niște foi de hârtie decât de un ecran, nu ne iese. Åži mie îmi place să citesc, numai că sunt adesea mai ocupată să mă uit la imagini vag amuzante pe internet sau să mă uit la un film ori alte lucruri care implică un ecran. De aceea îmi ia săptămâni să citesc o carte, dacă nu sunt de-a dreptul fascinată de ea. În plus, cititorul are nevoie de imaginație (pentru că la urma urmei tu îți creezi personajele), calitate nedezvoltată în prezent de mai nimic. Ai totul la îndemână. Până și touch-screen-ul te lasă să fii suficient de leneș încât să nu mai ai nevoie să faci conexiunea dintre butoane și ecran. Îmi imaginez cum peste ceva timp elevii vor juca jocuri video pentru temele de la școală și gameplay-urile vor ține loc rezumatelor, cum bunicii vor sugera nepoților să joace unele jocuri și să spună că alea le-au plăcut lor. Vor exista capodopere pentru care nimeni nu va mai ține seama de calitatea video care crește încă de acum pe zi ce trece, iar calitatea video împreună cu alte elemente de care nu-mi dau seama acum vor fi ceea ce erau odată „curentele literare”.
   Spun toate astea pentru că jocurile video te introduc în anumite stări de spirit la fel de bine ca și cărțile. Nu poți să negi sau să știi că e așa decât în momentul în care ai jucat ceva ce te-a ținut atent cu toți nervii acolo. La fel și cu cititul. Bineînțeles, mă refer la jocurile care au un plot, nu la Tetris sau Minesweeper. 
   Nu vreau să spun că romanele sau orice tip de cărți care spun o poveste nu sunt ca lumea, ba din contră. Dacă reușești să treci și de faptul că trebuie să stai într-un loc liniștit și să te uiți doar la niște litere negre pe un fundal alb (în loc să fii bombardat cu imagine, sunet și culoare), vei descoperi că cititul e destul de tare. Dacă ajungi să îți formezi imagini mentale va fi ca și cum ai vedea un film în propria imaginație.
   La urma urmei și cărțile și filmele și jocurile și atâtea alte mijloace nemenționate sau încă neinventate spun povești. Ceea ce e important e să luăm din poveștile lor ceea ce umanizează.  
Cristina ILIESCU,
Colegiul Național Unirea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here