Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Codul Rutier, modificat doar pentru unii participanţi la trafic


   Unii participanți la trafic au noi obligații de luna viitoare. Începând cu data de 8 august, regulamentul de aplicare a Codului Rutier va fi modificat, urmând a intra în vigoare noi dispoziții. Astfel, începând cu această dată, conducătorii de mopeduri nu vor mai avea voie să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor și nici să transporte persoane în stare de ebrietate. De asemenea, sunt actualizate reglementările privind obținerea permisului de conducere.
   Regulamentul de aplicare a Codului Rutier va fi modificat, după ce un act normativ în acest sens a fost publicat recent. Este vorba despre Hotărârea Guvernului numărul 480/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 454, din 24 iulie 2013, care va intra în vigoare la 15 zile de la publicare, adică pe data de 8 august.
   Conform acestui document, vor avea dreptul să conducă vehicule din categoria  Tr și posesorii permiselor de conducere valabile pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE. Astfel, posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria B are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată de până la 3.500 kilograme, la care se poate atașa și o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kilograme. De asemenea, posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria BE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată de până la 3.500 kilograme, la care se poate atașa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kilograme, iar posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria C are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată mai mare de 3.500 kilograme, la care se poate atașa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kilograme. 
   În ceea ce-i privește pe posesorii permiselor de conducere pentru categoria CE, aceștia pot conduce tractoare rutiere cu o masă maximă autorizată mai mare de 3.500 kilograme la care pot atașa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică decât cea a tractorului. 
Până acum, doar posesorul permisului de conducere valabil pentru una dintre categoriile B, C sau CE avea dreptul să conducă și vehicule din categoria Tr.
Mopedurile nu pot traversa drumurile pe trecerile de pietoni
   Conform modificărilor din regulament, persoanele care se deplasează cu vehicule din categoriile AM, respectiv mopeduri, din categoria A1, respectiv motociclete cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg și tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW, cele din categoria A 2, respectiv motociclete cu puterea maximă de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depășește 0,2 kW/kg și care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale, dar și cele din categoria A, respectiv motociclete cu sau fără ataș și tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 KW, nu mai au voie să traverseze drumurile publice pe trecerile de pietoni. Totodată, este interzis și transportul persoanelor în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile menționate anterior. 
   Bicicliștii trebuie să respecte și ei câteva reguli de circulație noi. Ei sunt obligați să meargă într-un singur rând pe banda de circulație, nu au voie să folosească trecerile de pietoni, nu au voie să învețe mersul pe bicicletă pe drumuri intens circulate și sunt obligați să aibă asupra lor un act de identitate.
   În ceea ce privește obținerea permisului de conducere, dispozițiile ce vor intra în vigoare pe data de 8 august stabilesc faptul că cursul de pregătire teoretică și practică pentru susținerea examenului de permisului este valabil un an de la data absolvirii. Polițiștii vrânceni ne-au precizat că aceste modificări nu le-au fost aduse la cunoștință până în acest moment, dar că ele vor fi aplicate atunci când vor intra în vigoare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?