Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

O femeie a găsit un proiectil, în grădină


   O femeie din comuna Ruginești a cerut ajutorul pompierilor, miercuri, după ce a găsit muniție neexplodată în grădină. În urma sesizării, pirotehniștii au plecat la Ruginești. Ei au identificat un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri, pe care Veronica C. l-a găsit în grădina proprie, în timpul lucrărilor agricole. Muniția neexplodată a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat pentru a fi distrusă. 
   Tot miercuri, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgență 112, să intervină pentru soluționarea a 18 situații medicale de urgență. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc diferite traumatisme și afecțiuni cardiace. Paramedicii din cadrul ISU Vrancea au intervenit în municipiile Adjud și Focșani, în orașul Panciu și în comunele Homocea, Nistorești, Paltin, Ploscuțeni, Străoane și Vizantea Livezi. Ei le-au acordat bolnavilor primul ajutor, iar apoi i-au transportat la spitalele de pe raza județului.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?