În acest sfârșit de săptămână, focșănenii sunt invitați la cinema, pentru a vedea două filme noi. Sâmbătă și duminică, la Balada, cei mici, dar și adulții, pot urmări, de la ora 15.00, animația „ParaNorman” (2012), un film de aventuri și comedie. În „ParaNorman”, un orășel este asediat de zombi. Cine poate fi chemat în ajutor, decât Norman, un băiețel considerat de toată lumea un ciudat, care poate să vorbească cu cei morți.
Filmul acestui sfârșit de săptămână este acțiunea „Furios și iute 6” (2013), care poate fi urmărită sâmbătă și duminică, de la orele 17.00 și 19.30. De când Dom (Vin Diesel) și Brian (Paul Walker) au dat lovitura de la Rio împotriva imperiului condus de un escroc de talie internațională, eroii noștri s-au preumblat pe tot globul. Hobbs a pus ochii pe o grupare formată din șoferi ucigași-mercenari care răspândesc teroarea prin 12 orașe ale lumii, condusă de un geniu diabolic.
Duminică, de la ora 11.00, copiii din Odobești pot urmări la Casa de Cultură din localitate filmul de animație „Garfield”. Prețul unui bilet la oricare dintre aceste filme este 5 lei.
Vizionare plăcută!