GALERIE FOTO: Tabără de creaţie pentru elevii talentaţi

0
890


   Elevii Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani, membri ai Asociației culturale a elevilor artiști „Milcovia”, precum și voluntari ai Liceului Pedagogic „Spiru Haret” și ai Asociației „Change Your Life Style for You” au avut posibilitatea să își exerseze și să își perfecționeze tehnicile de pictură în cadrul celei de-a II-a ediții a Proiectului de Tineret – Tabăra de Creație „Armonii” ce s-a desfășurat în perioada 15 – 21 iulie la Gălăciuc.
   Sub îndrumarea profesorilor Diana Tăicuțu, Åžtefan Dumitru și Laura Dumitru, elevii și-au conturat îndeletnicirile cultural artistice pe care ulterior le vor putea folosi în scopul dezvoltării personale. Lucrările de pictură realizate, schițele și fotografiile vor face obiectul unei expoziții ce va fi organizată în holul Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani. Expoziția va fi deschisă pu-blicului până în luna august. 
   Cea de-a II-a ediție a Proiectului de Tineret – Tabăra de Creație „Armonii” a fost finanțată de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here