Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Profesorii află azi rezultatele la Definitivat


        Profesorii care au susținut examenul de Definitivat vor afla astăzi rezultatele. Potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea, aceste rezultate ar urma să fie afișate la centrul de examen de la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focșani în jurul orelor 12.00. 
 34 dintre profesorii care ar fi trebuit să susțină joi examenul s-au retras, iar 11 au preferat să nu se mai prezinte deloc. La examenul de Definitivat s-au înscris 127 persoane, însă au fost corectate doar tezele a 82 de candidați. Pe discipline, cei mai mulți dintre cei care au renunțat să mai susțină examenul predau educație fizică și sport. Astfel, la silvicultură a fost un singur candidat, care s-a și retras, la engleză 10 înscriși și 5 retrași, la educație fizică au fost 11 înscriși din care 3 absenți și 6 retrași, iar aici au mai rămas doar două teze pentru corectare. La matematică au fost 8 înscriși și 4 retrași. La limba română au fost 13 înscriși dar 3 au absentat și alți 4 s-au retras. Pentru învățământ preșcolar au fost inițial 26 de înscriși. Dintre aceștia, 4 s-au retras. Åži pentru învățământ primar au fost 17 persoane înscrise însă 3 s-au retras, iar 3 nu s-au prezentat. 
 Profesorii nemulțumiți de rezultatele obținute au posibilitatea să depună contestație de la momentul afișării rezultatelor până mâine inclusiv. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 27 iulie. În intervalul 15 – 31 august le vor fi eliberate candidaților care au promovat adeverințele de promovare a examenului de Definitivat în învățământ. Noutatea de anul acesta și care le-a dat profesorilor treburile peste cap este că nota minimă cu care pot promova este 8. Dascălii au dreptul să dea examenul de Definitivat de trei ori, într-un interval de 7 ani. Dacă termenul se epuizează, fără ca profesorul, la cele trei sesiuni ale examenului de Definitivat, să ia nota 8, acesta își pierde titulatura. Dacă va continua să-și desfășoare activitatea la catedră, dascălul va putea fi plătit numai ca profesor suplinitor calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?