Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Căminul Cultural, Centrul Biblionet şi Biblioteca, inaugurate la Gugeşti


   Primăria Gugești a inaugurat, ieri, Căminul Cultural ,,Nicolae Ciorăscu”, o investiție realizată din fonduri proprii. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Vasile Vatră și vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu. Au urmat redeschiderea Bibliotecii Publice și inaugurarea Centrului Biblionet de la Gugești. La manifestări au fost prezenți zeci de copii și părinți care au asistat ulterior la prima ediție a concursului „Tinere talente”. Conducerea Primăriei Gugești a demonstrat, prin investiția inaugurată ieri, că autoritățile locale nu trebuie doar să stea cu mâna întinsă la bugetul de stat, ci să caute soluții pentru a îmbunătăți viața comunităților. Primarul Vasile Vatră este un exemplu de edil care a căutat soluții pentru ca oamenii din localitate să trăiască mai bine și să beneficieze de servicii cât mai bune de educație, sănătate. Iar multe investiții au fost făcute din banii de la bugetul local, din taxele și impozitele plătite de cetățenii din Gugești. 
   Ieri au fost inaugurate trei obiective importante pentru viața culturală a Gugeștiului, pentru viitorul copiilor de aici. Primarul Vasile Vatră și vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu au inaugurat Căminul Cultural ,,Nicolae Ciorăscu”, Centrul Bi-blionet și au redeschis Biblioteca publică din localitate. Dragoș Bîrlădeanu le-a transmis oamenilor din Gugești mesajul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, dar și salutările deputatului PSD, Angel Tîlvăr. Vicepreședintele Consiliului Județean le-a transmis felicitări constructorului, proiectantului, pentru modul în care au lucrat la Căminul Cultural „Nicolae Ciorăscu”. „Åžtiu că nu v-a fost ușor domnule primar, dar, ca întotdeauna, ați reușit, dumneavoastră fiind unul dintre cei mai destoinici și harnici primari din țară. Astăzi, la Gugești se înființează al 49-lea biblionet, un proiect foarte mare derulat de Biblioteca Județeană, cu sprijinul Consiliului Județean. Avantajul acestui proiect este accesul gratuit al cetățenilor din toate un-ghiurile județului la internet”, a afirmat vicepreședintele Bîrlădeanu. La manifestări au mai participat și consilierii județeni Giani Bălan și Cătălin Ghețu.
Proiect pilot de canalizare în satul Oreavu
 Primarul Vasile Vatră le-a spus locuitorilor că investițiile din comună au fost realizate cu bani de la bugetul local și cu susținerea președintelui Marian Oprișan. „Dumnealui m-a mobilizat de fiecare dată. Când îi spuneam că nu am bani, îmi spunea, Vasile e timpul să te împrumuți. Åži am făcut școala, canalizarea, fațadele la blocuri, căminul de bătrîni, dispensarul. Nu am primit bani din altă parte, ci de la bugetul local”, a afirmat primarul Vatră, precizând că doar Căminul Cultural a costat circa 600 mii lei. Edilul le-a oferit și diplome de excelență celor implicați în acest proiect, respectiv Lavinia Dumitru, de la proiectantul Termoinstal Proiect, administratorul firmei de construcții Inspecon, Horeică Petrișor, care a construit școala, dar și diri-gintele de șantier Bogdan Huțanu.Primarul a mulțumit conducerii școlii din Gugești pentru colaborare, dar totodată a atras atenția celor prezenți că școala, căminul cultural nu sunt coșuri de gunoi și trebuie păstrate de locuitorii comunei pentru că au fost realizate cu „sudoare”. El a avertizat că, „după prima nuntă, dacă apar distrugeri va fi aprobată o hotărîre de Consiliu Local ca să nu mai fie organizate evenimente de acest gen”. De asemenea, primăria Gugești vrea să realizeze în satul Oreavu o canalizare în sistem vacuumatic. Este o tehnică nouă, ecologică, investiție pilot pentru zona Moldovei. „Am primit deja o parte din bani, se vor finaliza și lucrările la fațadele blocurilor”, a precizat primarul Vasile Vatră. Proiectul are o valoare de două milioane lei. 
„Este cea mai modernă bibliotecă de rang comunal”
 Momentul festiv al inaugurării Căminului Cultural a fost urmat de deschiderea oficială a Centrului public de internet cu acces gratuit din comuna Gugești. Acțiunea face parte din programul Biblionet – Lumea în biblioteca mea, finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates, prin intermediul IREX România și cu sprijinul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România. Centrul Biblionet al bibliotecii comunale Gugești a fost dotat cu echipamente IT în valoare de aproximativ 9.000 de lei și este unul din cele 49 de centre Biblionet din județul Vrancea. „Este cea mai modernă bibliotecă de rang comunal pe care o avem la acest moment în Vrancea. Felicitări domnule primar, comunității dumneavoastră, Consiliului Local și Primăriei. Copiii sunt, alături de cărți, comoara cea mai de preț a unei comunități”, a afirmat Teodora Fîntînaru, directorul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?