Elevii din comunaTîmboiești vin la școală chiar dacă este vacanță și sunt cuprinși în mai multe activități. În comuna Tîmboiești se desfășoară în această perioadă „Caravana vacanței”, un proiect implementat de Asociația „Exploratori pentru viitor”- filiala Moldova, în parteneriat cu administrația publică locală, Åcoala Gimnazială Tîmboiești și Inspectoratul Åcolar Județean Vrancea.
Astfel, pe durata a trei zile, sala de sport a Åcolii Tîmboiești este gazda activităților derulate de elevi de la cele mai mici vârste până la absolvenții care au terminat cursurile gimnaziale. Voluntari din cadrul Asociației „Exploratori pentru viitor” filiala Moldova exersează cu aceștia deprinderile de lucru în echipă, relațiile de colaborare între copii sau de întrajutorare între membrii grupului, dar și modalități de exprimare. „Avem activități în grădinițe, școli, universități, în penitenciare, peste tot unde este nevoie de educație, privind relația omului cu societatea. Avem acțiuni de combatere a consumului de droguri și informăm populația cu privire la acest flagel. La Tîmboiești suntem la a doua ediție la «Caravana vacanței» și spunem noi că este o reușită”, a spus Eugen Baciu, agent de dezvoltare în cadrul Asociației.
În prima zi, la activități au participat foarte mulți părinți, care au dorit să se implice în îndeletnicirile educative în care sunt angrenați copiii lor. „Cu copiii încercăm să facem diferite activități pe perioada vacanței. Ei pot să-și dezvolte talentele și pot să-și dezvolte ceea ce au acumulat în timpul școlii. Prin această activitate încercăm să implementăm și în rândul părinților o mai bună educație, în sensul de a se ocupa mai mult de copiii lor, de a le observa talentele, pentru ca mai apoi să le dezvolte. Dacă unii o iau pe căi greșite, ghidându-se după alte modele, nu tocmai bune în viață, noi prin aceste activități le cultivăm ce este frumos în viață. Să vină la școală să vadă distracția la firul ierbii”, a precizat Dana Moisoiu, coordonator tineret pe județul Vrancea.
După activitățile de la școală, mai mulți copii vor merge gratuit în tabără la Vatra Dornei, fondurile necesare efectuării excursiei fiind asigurate tot de Asociația „Exploratori pentru viitor”- filiala Moldova. „Având în vedere că suntem la a doua ediție a Caravanei vacanței, nu pot decât să mă bucur că au loc asemenea evenimente în școala noastră. Un atu în plus este faptul că în aceste activități sunt implicați atât copii cât și părinți, care colaborează între ei și învață foarte multe lucruri noi, benefice actului educațional. După această activitate, vom pleca într-o tabără gratuită la Vatra Dornei, oferită tot de această asociație”, a declarat Mihaela Simion, directoarea Åcolii Tîmboiești.