Cinci frați, din comuna Milcovul, au fost trimiși în judecată de procurori, fiind acuzați că au sustras bunuri din incinta unei societăți comerciale. Este vorba despre Ionel N., de 30 de ani, Liviu N., de 25 de ani, Vasile N., de 37 de ani, Ionel N., de 42 de ani, și Gabriel N., de 23 de ani, toți acuzați de comiterea infracțiunii de furt calificat. Potrivit rechizitoriului prin care au fost trimiși în judecată, în luna ianuarie 2013, cei cinci frați ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale din localitatea Milcovul, de unde au sustras componente feroase, pe care ulterior le-ar fi valorificat, vânzându-le la fier vechi. Unul dintre frați, respectiv Ionel, de 42 de ani, ar fi participat doar la una dintre fapte. Prejudiciul a fost calculat la 2.500 de lei, fiind recuperat parțial. În prezența anchetatorilor, bărbații au dat declarații contradictorii.
În fața judecătorilor de la Focșani va ajunge și Marius S., de 19 ani, din Garoafa, care este acuzat, într-un alt dosar, tot de furt calificat. Tânărul a fost cercetat pentru că în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2012 a pătruns prin escaladarea unui gard în curtea unei societăți comerciale, de unde a sustras materiale feroase și neferoase și profile metalice galvanizate. Dosarul lui Marius S. a fost disjuns dintr-o altă cauză, dar pentru că el nu avea la acea vreme certificat de naștere, a fost nevoie de mai mult timp pentru rezolvarea situației sale juridice. În fața procurorilor, băiatul a declarat că recunoaște și regretă ceea ce a făcut.