Naționala universitară de baschet a României a reușit să-și mențină invincibilitatea la Universiada de Vară din Kazan. Tricolorii au reușit să învingă naționala Mongoliei, scor 89-72, obținând a treia victorie consecutivă în Grupa B.
De notat că precedentele meciuri câștigate de lotul universitar s-au disputat tot în compania unor formații din Asia: Filipine și Japonia. În echipa României a evoluat și baschetbalistul focșănean, Cătălin Petrișor. Astăzi, România va juca împotriva Mexicului, iar mâine, împotriva Serbiei.