De la sfârșitul săptămânii trecute, atleții lumii au intrat în focul întrecerilor. La Denizli (Turcia), a fost programat Campionatul Balcanic rezervat juniorilor, cu participarea a opt țări (Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia și Turcia). Pe echipe, la masculin, România s-a situat pe a doua poziție, cu 200 pct, după Turcia (214 pct), dar înaintea Greciei (192 pct), în timp ce la feminin am urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere, cu 184 pct, primele două locuri revenind Greciei (199 pct) și Turciei (188 pct). Pe 7 iulie a plecat spre Donetsk (Ucraina) delegația care ne va reprezenta la Mondialele de juniori 2 (cadeți), competiție care se va desfășura între 10 și 14 iulie.
După trei reuniuni de concurs în cadrul Jocurilor Mondiale Universitare, care au debutat duminică, la Kazan (Rusia), s-au înregistrat următoarele rezultate: Andreea Ogăzeanu are cel mai bun timp din serii (11,46 – SB) și se va alinia la startul semifinalelor, seara fiind programată și finala. Au mai obținut calificarea Andrei Dăianu (triplusalt – 15,50 m), Cornelia Deiac (lungime – 6,42 m), Cristina Sandu (lungime – 6,27 m), în timp ce Cristian Vorovenci a ratat accederea în faza superioară a competiției la 1500 m (3:47,07).
De furcile caudine ale calificărilor, nu au scăpat la 3000 m obstacole. Alexandru Ghinea a fost cronometrat cu timpul de 8:52,91, performanță neizbutită de către adjudeanul Alexandru Crăescu la aruncarea suliței (65,76 m). Pe 7 iulie a plecat spre Donetsk (Ucraina) delegația care ne va reprezenta la Mondialele de juniori 2 (cadeți), competiție care se va desfășura între 10 și 14 iulie. Cele mai mari speranțe pentru România se leagă de numele Florentinei Marincu, care se va alinia atât la startul probei de săritura în lungime (cu 6,54 m deține prima performanță dintre atletele înscrise în concurs), dar și la triplusalt. Vineri va intra în concursul calificărilor și Claudia Prisecaru (CS Unirea Focșani) în proba de 2000 metri obstacole.