Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a rămas fără permisul de conducere după ce mașina pe care o conducea a intrat duminică seara, în raza de acțiune a aparatului radar, la Golești. SOV rula cu o viteză de 104 kilometri pe oră, în localitate, unde limita de viteză este de 50 kilometri pe oră. Vântu se îndrepta spre București în momentul în care a fost oprit în trafic.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au tras autoturismul marca Audi pe dreapta, iar când au ajuns în dreptul mașinii au văzut cu cine au de-a face. Oamenii legii i-au adus la cunoștință șoferului că a depășit limita de viteză cu 54 de kilometri pe oră, dar și că trebuie să-i rețină permisul de conducere. Totodată, el are de achitat o amendă de 640 lei. „Pe DN2 E 85, pe raza localității Golești a fost identificat V. Sorin-Ovidiu în timp ce conducea un autoturism marca Audi cu viteza de 104 kilometri pe oră. Sus-numitului i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, au transmis polițiștii vrânceni.
Potrivit polițiștilor de la Serviciul Rutier, în urmă cu câteva zile, mașina condusă de Vântu a fost înregistrată de aparatul radar din dotarea polițiștilor din Tulcea, în timp ce rula cu 107 kilometri pe oră. Polițiștii tulceni i-au reținut permisul pentru 90 de zile, i-au dat o dovadă cu drept de circulație pentru 15 zile și l-au amendat. Pentru abaterea de la Tulcea, Vântu poate susține testarea pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de la 90 la 30 de zile, dacă va răspunde corect la 13 din cele 15 întrebări ale chestionarului.
Pentru abaterea comisă în Vrancea, Vântu nu mai poate face nimic. Polițiștii vrânceni ne-au spus că nu poate susține testarea și pentru abaterea comisă în Vrancea, dar și că la perioada de 90 de zile de suspendare a permisului se vor mai adăuga încă 30 de zile deoarece a comis două abateri în șase luni. Practic, dacă va susține testarea pentru abaterea de la Tulcea și va trece de ea, permisul lui Vântu va fi suspendat doar pentru 30 de zile la care se vor mai adăuga cele 120 de zile pentru abaterea comisă în Vrancea. Dacă nu va alege această variantă, el nu va mai putea să conducă 210 zile pentru abaterile comise în Tulcea și Vrancea.
Polițiștii vrânceni au mai taxat și alte vedete. La finele anului 2011, Monica Gabor a fost amendată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea tot pentru viteză. Ea a fost depistată în comuna Garoafa, în timp ce rula cu o viteză de 66 kilometri pe oră, iar limita era de 50 kilometri pe oră. Fosta doamnă Columbeanu, care se întorcea de la Bacău, a semnat procesul verbal de contravenție fără nicio obiecție, după care și-a continuat deplasarea.
Tot în 2011, fotbalistul Cristi Pulhac a fost tras pe dreapta, în localitatea Obrejița, în timp ce conducea un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în județul Constanța. A fost oprit de polițiștii vrânceni pentru că depășise limita de viteză cu peste 20 de kilometri la oră în localitate. Pulhac a fost depistat rulând cu o viteză de 78 de kilometri pe oră, în timp ce limita era de 50 de kilometri pe oră. Fotbalistul a primit atunci o amendă în cuantum de 134 lei și trei puncte de penalizare. Pulhac a achitat amenda pe loc, după care și-a continuat deplasarea.
Åi luptătorul K1 Cătălin Moroșanu a avut „probleme” cu viteza, prin Vrancea.