Legendara actriță Sophia Loren va reveni pe marile ecrane, după o lungă pauză, în adaptarea cinematografică a piesei „Vocea umană” de Jean Cocteau, care va fi regizată de fiul său, Edoardo Ponti, informează Hollywood Reporter. Filmul are la bază piesa scrisă de francezul Jean Cocteau și urmează să fie realizat în limba italiană având titlul „La Voce Umana”, potrivit celor de la Deadline.com. „Vocea umană” are drept perso-naj o femeie al cărei iubit se va căsători cu altcineva, arătând căderea nervoasă pe care o suferă aceasta. Producția va fi filmată timp de trei luni de zile în Roma, Napoli și Ostia, orașul-port din vestul Romei. Legendara actriță italiană, în vârstă de 78 de ani, va apărea din nou pe marile ecrane după o pauză de aproape trei ani, scrie Hollywood Reporter. Remarcată în 1950, în rolul unei sclave în filmul „Quo Vadis”, actrița italiană Sophia Loren a jucat alături de cei mai mari actori hollywoodieni ai anilor â50 și â60 și a alcătuit un cuplu mitic împreună cu compatriotul ei Marce-llo Mastroianni în câteva lungmetraje foarte apreciate. Rolul țărăncii din „Ciociara” de Vittorio De Sica (1960) i-a adus Sophiei Loren premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal și premiul pentru interpretare feminină la Cannes.