A plouat cu găleata la sfârșitul săptămânii trecute, iar mai multe comune de pe raza județului au fost măturate de ape. Ieri, erau oameni izolați, case și curți inundate, dar și drumuri rupte.
La Fitionești problemele au început încă de vineri seara când a plouat torențial. Câțiva copii au rămas izolați în tabăra din comună, un drum comunal și un drum județean au fost serios afectate, iar apa a ajuns în mai multe curți și în Căminul cultural. Sâmbătă a plouat din nou în această comună. Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, ne-a declarat duminică că aproximativ 40 de oameni sunt izolați. „La noi problemele mari au fost vineri seara. A plouat și sâmbătă, dar nu a mai avut apa ce să mai strice că a măturat tot vineri. Cătunul Mușunoaiele este izolat. Aici sunt cam 40 de persoane. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de ambulanță sau pompieri că nu știu ce făceam. Sperăm să nu mai plouă și să mai putem interveni”, a spus Iordache Cazacu.
Comuna Bălești a rămas izolată
Sâmbătă seara, în urma ploii torențiale, drumul județean 202 F, la intrarea în comuna Bălești a fost rupt de ape. Drumul județean este amplasat între două bălți piscicole, iar rezistența lui a fost slăbită de lucrările făcute de concesionarul uneia dintre acestea. În plus, cantitățile de precipitații căzute sâmbătă după amiază au fost impresionante, de aproximativ 62 litri pe metru pătrat în doar jumătate de oră. Apele au rupt drumul județean pe o lungime de circa 9 metri, făcând practic imposibil accesul către comuna Bălești. La fața locului, imediat după ce drumul a fost rupt au ajuns subprefectul Cristi Misăilă, vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu, directorul Direcției Tehnice din CJ, Romeo Iordache. La fața locului au ajuns și forțe de la ISU Buzău, deoarece autoritățile locale se temeau că apele vor ajunge la locuințele și anexele gospodărești care se găseau pe malul uneia dintre bălți.
Subprefectul Cristi Misăilă a declarat că forțele ISU au avut primele intervenții sâmbătă seară când au transportat oameni către comună cu ajutorul unei bărci gonflabile. Ulterior, administrația județeană a căutat soluții pentru a asigura accesul către Bălești. „Am discutat cu președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, despre problema apărută și găsirea soluțiilor tehnice pentru a asigura accesul oamenilor. Dimineață a fost realizată o punte pietonală, iar în cursul zilei urma să fie adus un pod metalic, o soluție provizorie prin care să se poată asigura accesul către Bălești”, a afirmat subprefectul Cristi Misăilă.
Primarul comunei Bălești, Stancu Bălescu, ne-a spus că apa dintr-o baltă a crescut considerabil, a luat-o peste dig și apoi a ajuns pe drum, rupând o porțiune din acesta. Edilul era ieri la fața locului și intervenea pentru a rezolva problema. El spera ca până aseară, situația să fie remediată și oamenii să poată ieși și intra în comună. „Sâmbătă a plouat torențial. Cred că au căzut 80 litri de precipitații pe metrul pătrat. Apa dintr-o baltă a venit peste dig și a ajuns pe drum. La intrarea în comuna Bălești drumul județean 202 F a fost rupt și nu s-a mai putut intra în comună. Suntem la fața locului și intervenim. Am făcut un pod aici, mai punem niște piatră și sperăm să remediem măcar parțial. Până diseară (aseară-n.r) zic eu că problema va fi remediată. Din fericire nu am avut niciun caz medical astfel încât să nu poată ajunge ambulanța sau pompierii”, a explicat primarul Stancu Bălescu.
Case și curți inundate la Ciorăști
Åi în comuna Ciorăști ploile au creat probleme. Apa a intrat în câteva case, dar și în curțile și grădinile oamenilor. Primarul comunei Ciorăști, Nicolae Gabriel Braicău ne-a spus ieri, că se intervenea în comună cu un buldoexcavator pentru a face șanțuri, astfel încât apa care băltea în curți să se poată scurge. „Avem patru case inundate. Nu a intrat apă multă în locuințe, dar a intrat. De asemenea, au fost inundate peste 20 de curți și grădini. Cele mai mari probleme au fost la Mihălceni. A plouat toată ziua aproape, dar și seara. Apa nu a avut unde să se mai ducă și a intrat în curți și în case. Am făcut noapte albă. Acum (ieri-n.r) intervenim cu un buldoexcavator pentru a face șanțuri să se poată scurge apa. Am spart și o porțiune dintr-un drum ca să se ducă apa în Râmnicu Sărat. Nu am avut probleme cu drumurile, din fericire. A fost o ploaie torențială care nu se mai oprea. Cred că au căzut 60 litri pe metrul pătrat”, ne-a spus primarul comunei Ciorăști.
În localitatea Mihălceni, comuna Ciorăști au ajuns sâmbătă noapte și pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o motopompă. Inițial, au acționat pentru scoaterea apei din curți și case voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Ciorăști. Pentru că problemele au fost destul de serioase, pompierii au plecat și ei la Ciorăști, de unde s-au întors abia ieri dimineață, în jurul orei 5.00.
Apa a provocat stricăciuni și la Prahuda
Apele au creat probleme și la Prahuda, în comuna Paltin. Un cetățean din zonă ne-a precizat ieri, că mai multe garaje și grajduri s-au prăbușit din cauza apei. Primarul comunei Paltin, Tudorel Bîtcă, ne-a spus că au fost ceva probleme și că se va interveni pentru remedierea acestora. „Probleme mai mari au fost în cursul săptămânii trecute când a plouat și am făcut și informare. Acum nu sunt probleme deosebite. Sunt câteva garaje cu probleme la Prahuda. Am discutat cu firma care se ocupă de lucrare și vor veni să scoată apa din zona aceea. Dacă nu, vom interveni noi”, a spus Tudorel Bîtcă.
DN 2M inundat la Unirea
În cartierul Unirea din Odobești, drumul național 2 M a fost inundat sâmbătă seara, pe o porțiune de câteva sute de metri. Traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate din cauza apei de pe partea carosabilă care avea câteva zeci de centimetri, iar șoferii au circulat cu mare atenție. Apa a ajuns și în curțile câtorva localnici. „Când plouă mai mult, apa vine în curte pentru că nu are unde să se ducă. Aici locul este mai jos și mereu sunt probleme când plouă torențial așa cum a plouat astăzi (sâmbătă-n.r). Că a intrat în curte nu este problemă, că se retrage, problema este să nu mai plouă și să ne intre în case”, ne-a precizat o femeie din cartierul Unirea.