În goana după frumuseţe

1
22068


   Frumusețea nu e ceva indispensabil. Åžtiu, toată lumea vrea să arate bine și să dea pe spate toată grămada de urâți cu frumusețea lor, acea grămadă de urâți care cred că dacă ar fi fost înzestrați cu o față drăguță, ar fi cucerit lumea. Totuși, singurul lucru care contează în relațiile dintre oameni este cât de om poți să pari. Cu cât știi mai bine să te adaptezi la categorii cât mai diversificate de grupuri, cu atât ai mai mare succes. Frumusețea poate fi de ajutor, dar poți reuși fără probleme să te adaptezi fie că o ai sau nu: e ca și cum ai tăia un copac cu un topor și nu cu o drujbă. Nu e foarte greu, deși ar fi mai ok cu o ustensilă mai performantă. În plus, nu toată lumea știe să folosească o drujbă, așa că unii folosesc tot toporul, orice drujbă ar avea. Contează cum știi să tai, nu cu ce.
    Åži deși asta este o concluzie logică, toată lumea are impresia (lipsită de baza vreunui argument) că dacă ar avea trăsături cel puțin echilibrate ar fi mai bine acceptați de cei din mediul lor. Implicit le vor toți, fiecare în felul lui. Dar cum nu suntem prea diferiți unul de altul nici legat de tema asta, există mai multe tipologii.
    Una dintre ele este reprezentată de fetele (dar și băieții uneori) care așteaptă să le îmbunătățești imaginea despre sine cu complimentele tale. Inițial, spuneau că sunt urâte și se presupunea că tu le vei ridica moralul zicându-le cât de frumoase sunt de fapt. Dar s-au prins toți de trucul ăsta și a devenit învechit. Acum, au o nouă tehnică. Vorbesc în glumă despre cât de frumoase sunt. Adică își pun ca descriere la poze că sunt mici, drăguțe și ele, dive iar din asta tu trebuie să înțelegi că ele au simțul umorului așa încât să poată să suporte glume pe seama lor și în același timp sunt relaxate în legătură cu felul în care arată. 
    Chiar și dacă vorbești cu ele față în față îți vor su-gera glumind ceva despre frumusețea lor. Adevărul cel mohorât e că ele speră că glumind fin la adresa narcisismului lor, poate poate le va crede cineva suficient de frumoase încât să-și permită să fie narcisiste.
    Altă categorie este dedicată tipilor care cred că arată extraordinar de bine și care de fapt seamănă cu niște biete creaturi. Majoritatea au freza aceea de pui cu gâtul golaș, o știți voi. Nu îmi pot explica de unde  le-a venit ideea conform căreia sunt moartea la femei, dar e clar că ei cred asta, din pozele în care își trec mâna prin ciuf în timp ce strâng din ochi ca și cum le-ar băga cineva un bec în față ca la interogatoriu. Spre deosebire de prima tipologie, ei chiar cred că sunt frumoși. Nu știu dacă de vină este mama lor, căci trebuie ca ei să fi fost băieții mamei, ori dacă autosugestia a fost așa de puternică încât să le anuleze simțul realității. Grozav este faptul că nu doar simțul realității lor a fost alterat, ci și al unei gloate de fete convinse că tipul ăla cu fața de dos de pantof și freza de rățușcă e cel mai interesant din tot orașul.
    Mai sunt și fetele convinse că frumusețea nu contează deloc și că este aproape de prisos și că de fiecare dată când vine vorba despre acest subiect ele trebuie să-și afirme sus și tare banala părere într-o avalanșă de cuvinte așa cum e și asta. Ele spun că fiecare e frumos în felul lui și că suntem ființe egale prin naștere. Nu spun însă, ci doar gândesc că dacă ar fi drăguțe nu i-ar lăsa pe cei mai puțin frumoși să se pună pe picior de egalitate cu ele.
    Åži ca să nu par fără inimă, o să  lămuresc de ce ideile lor banale și pline de bunătate superficială nu sunt valide. Da, ne naștem egali, dar nu la aceleași lucruri: eu nu sunt egală cu  Mozart în talent muzical, așa cum nici frumoșii nu sunt egali cu urâții din punctul ăsta de vedere. Frumusețea contează, însă are câmpurile ei de activitate. 

Cristina ILIESCU,
Colegiul Național Unirea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here