Polițiștii de frontieră, din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Constanța, o autoutilitară furată din Italia. Persoana care conducea mașina le-a spus anchetatorilor că a cumpărat-o din Vrancea și că nu a știut că este furată. „În data de 02.07.2013, în jurul orei 14.00, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Constanța, în cooperare cu polițiști ai Compartimentului Furturi Auto din cadrul IPJ Constanța, au identificat în trafic, în zona de competență, o autoutilitară marca Mercedes Benz, condusă de cetățeanul român D. C., în vârstă de 49 ani, domiciliat în municipiul Constanța. În urma controlului a fost stabilit faptul că autoutilitara figurează ca fiind furată din Italia, din data de 03.09.2012. Cetățeanul român a declarat că a achiziționat autoutilitara din județul Vrancea, fără a cunoaște că aceasta a fost declarată furată”, se arată într-un comunicat de presă al Gărzii de Coastă.
Autoutilitara, în valoare de aproximativ 10.500 de euro, a fost indisponibilizată la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal de cercetare pentru complicitate la furt. Oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate de la cine a cumpărat constănțeanul mașina, dar și că dacă cel care a vândut-o știa că este furată sau nu.