Are doar doi ani jumătate și fură clipe de copilărie târându-se pe genunchi. Fragilă și prețioasă ca un bibelou de porțelan, Anamaria Bodolan, din Ruginești privește cu ochi mari și triști spre ceilalți copii de pe uliță alături de care nu poate să alerge. Osișoarele trupului ei se pot fractura în orice secundă, chiar și atunci când stă în pat și face un gest mai brusc sau se răsucește să prindă vreo jucărie. Cele două fracturi ce i s-au întâmplat deja i-au sfâșiat trupșorul de durere și de aceea, Georgeta, sărmana sa mamă, trebuie s-o vegheze clipă de clipă. Când a aflat că micuța ei suferă de maladia Lobstein (boala oaselor de sticlă), și că dezvoltarea normală ulterioară a copilei depinde de 16 mii de euro, necesari pentru patru proteze telescopice, lumea acestei biete femei și a soțului său s-a dărâmat… A cerut sprijin preotului, și a aflat că… „lumea de-abia cumpără câte o lumânare, așa că să doneze nici nu poate fi vorba”. S-a dus la primar, și „mi-a spus că n-am voie să pun poza fetei cu cererea de ajutor la primărie. Åži că să iau fata în brațe să mă duc din poartă-n poartă, poate așa am noroc”. Disperată, Georgeta face apel la solidaritatea cititorilor noștri, în speranța că se vor putea strânge măcar 8.000 de euro până pe 15 august, când fetița e programată pentru primele operații. Cine dorește să doneze orice sumă de bani, o poate face în contul deschis pe numele Bodolan Marian Corneliu, tatăl copilei, la BRD, sucursala Adjud: RO 48 BRDE 400 SV 2549 3544 000 (lei). De asemenea, mama poate fi contactată la telefon 0767.564.791.
La început, îți atrage atenția tristețea nefirească din priviri. O tristețe de om mare, în ochișori catifelați de copil… Dacă încerci să te apropii, și-i vorbești, tristețea se schimbă în sclipiri de teamă. Își trage ușurel trupușorul spre refugiul oferit de brațele mamei, unde știe sigur că va fi în siguranță… Se teme. Se teme de fiecare adult străin care-i intră în cameră. Crede că sunt doctori, asistente… oameni la care a ajuns de câte ori dureri crâncene i-au smuls lacrimi de suferință. Oameni despre care ea este prea mică să înțeleagă că de fapt, îi fac numai bine… E prea mică pentru un chin atât de mare… Prea fragilă pentru a-și trăi copilăria… și prea săracă pentru a învinge, singurică, un dușman atât de mare: maladia Lobstein.
Anamaria așa s-a născut: cu boala oaselor de sticlă. O boală rară, ereditară, spun medicii, o boală despre care însă, părinții micuței nici că au auzit. O boală ce i s-a strecurat în trup parcă din întâmplare, într-un moment în care îngerașul ei păzitor… a adormit. Åži uite așa s-a făcut că acum, când are deja doi ani și jumătate, Anamaria nu poate merge ca orice alt copil. Se târâie pe genunchi. Åži de atâta târâit, a făcut bătături ce se văd cu ochiul liber, și-o dor… Nici măcar nu poate sta în picioare. Membrele ei nu pot susține greutatea trupului, fără să se frângă… și deja, până acum, piciorușele fetiței au suferit două fracturi. Prima, la femurul stâng, pentru care a fost operată când avea doar 11 luni. Åži a doua, anul acesta în luna mai, când s-a târât, în patru labe, după o jucărie…
N-a mai fost operată, ci băgată în gips. Osul s-a sudat greșit. Dar pe 15 august, când a fost programată pentru prima operație, profesorul doctor Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie” din București i-l va îndrepta odată cu montarea tijelor telescopice – două în fiecare picior – care costă în total 16 mii de euro (câte 8 mii de euro pentru fiecare picior) și fără de care nu va putea vreodată să meargă. „De când am aflat de boala fetei suntem disperați, vă rog să ne credeți! Suntem oameni simpli, nu am auzit niciodată despre așa ceva, n-am fost bolnavi și nu știam în ce direcție s-o apucăm! La prima fractură am mers la spitalul din Focșani, unde a fost operată. Am rugat doctorul să ne trimită undeva, la cineva care să o poată face bine, dar ne-a zis că să ne luăm gândul, că nu va putea merge niciodată. Åži ne-a trimis acasă. Când s-a întâmplat a doua fractură am plecat cu ea direct la București. Am reușit să aflu de la o fată care s-a uitat pe internet, de domnul profesor Gheorghe Burnei și ne-am dus la el pe cont propriu. Este un om extraordinar, ne-a primit, a luat-o pe Anamaria în evidență și a spus că nu are rost să o opereze de două ori: și atunci, și când îi va pune tijele. Åži a pus-o în gips. Ne-a programat pe 15 august să o opereze. A spus că nu trebuie să dăm niciun ban, dar că tijele trebuie să le cumpărăm. Patru tije telescopice și patru plăcuțe, câte două pe fiecare picior, de sus până jos. Costă 16 mii de euro, dar trebuie ca măcar două să cumpărăm, pentru piciorul pe care-l va opera în august”, a explicat Georgeta, mama fetiței.
„Nici dacă vindem casa nu luăm pe ea 16 mii de euro…”
Diagnosticul nemaiauzit și apoi suma necesară cumpărării tijelor telescopice salvatoare au năucit bieții părinți. Nu știau în ce direcție s-o ia, unde să ceară ajutor, ce să vândă ca să poată aduna banii care îi vor putea aduce Anamariei un viitor în limitele normalității. Au fost mereu oameni săraci, atât de săraci încât, de când a intervenit boala celei mici, nu i-au mai putut asigura celeilalte fete, acum de 18 ani, cele necesare pentru continuarea școlii. „Mă doare sufletul că s-a întâmplat asta, dar sper că în timp, va putea face liceul la seral… N-am avut încotro. Nici casă nu am avut, stăteam în gazdă… Am plecat amândoi în Italia să muncim, să strângem ceva bani să ne facem și noi o casă. Marian, soțul meu a muncit pe șantier până n-a mai putut, că i s-au deplasat două inele la șira spinării… Anamaria s-a născut acolo, și avea șase luni când am venit înapoi și ne-am apucat să ridicăm căsuța asta pe care oricum, n-am reușit să o terminăm… Apoi, când am aflat de boala fetei, toți banii pe care i-am mai avut i-am dat prin spitale, pe investigații, pe drumurile pe care a tot trebuit să le facem, pe medicamente, pe tratamente… Că nimic nu-i gratuit, știe toată lumea care a ajuns prin spitale…”, a spus Georgeta, izbucnind în plâns.
Soțul ei s-a angajat la Vrancart și câștigă 700 de lei lunar plus bonuri de masă. Din aceștia, 200 se duc numai pe naveta pe care trebuie s-o facă zilnic, de la Ruginești la Adjud și înapoi. Georgeta primește, ca asistent personal al fetiței, încadrată în gradul grav de handicap, în jur de 500 de lei lunar, la care se adaugă alocația acesteia. „Ä‚știa sunt toți banii. De unde să strângem 16 mii de euro? Ce să vindem ca să putem să-i adunăm? Că n-avem nimic valoros, în afară de casă. Åži pe asta dac-o vindem, unde ne ducem? Dar chiar dacă ar vrea cineva s-o cumpere, tot n-am obține suma care trebuie…”, a explicat, deznădăjduită, mama copilei cu oase de sticlă. Cum să strângă 16 mii de euro, când din cei 1.200 lei lunar trebuie să trăiască patru persoane, din care una atât de bolnavă. Anamariei îi trebuie alimentație specială, bogată în calciu, îi trebuie pamperși, are nevoie lunar de un sirop special, recomandat de profesorul Burnei, care să-i întărească oasele, care costă… și o dată la patru luni, până când va împlini 18 ani, mai trebuie să i se injecteze intravenos, la Spitalul „Marie Curie” și câte o fiolă cu un ser care costă 200 de lei.
Prostia poate bate omenia?
Deznădăjduită, Georgeta povestește că a început să bată, în speranța obținerii vreunui ajutor cât de mic, pe la toate ușile autorităților și nu numai. A implorat așa cum doar o mamă poate face, pentru copilul său aflat în suferință. Åži toate ușile și s-au trântit în nas. Până și cea a lăcașului sfânt… „Am întrebat preotul dacă n-ar putea să mă ajute, dar mi-a răspuns că nu, că oamenii de-abia ce mai cumpără de la biserică lumânări… Am fost la primărie și am rugat primarul să mă lase să pun niște afișe la primărie, cu poza fetei și contul în care oamenii care vor, ar putea să doneze, dar a spus că nu pot să le pun. I-am cerut un ajutor, mi-a spus că nu sunt fonduri… și că să merg eu cu fata-n brațe, din poartă-n poartă, poate obțin ceva. Am fost la Casa de Asigurări de Sănătate și la fel mi-au spus, că nu sunt fonduri. Măcar, o fată de acolo m-a îndrumat către ziarul dumneavoastră… Nici măcar ambulanță nu mi s-a dat, când am fost nevoită să duc fata la București, deși am cerut la medicul de familie, și m-am chinuit cu ea, care era în gips, cu microbuzul. Plecam la 2 noaptea de acasă, cu fata băgată-n gips în brațe, până la șosea. De acolo ne lua microbuzul, la ora 6 ajungeam în Gara Obor, luam taxiul care mă costa cât tot drumul până la București și ne duceam la spital… Cei care m-au ajutat au fost șoferii de pe microbuz, că mă lăsau să pun fata pe două locuri și-mi luau cu 5 lei mai puțin pe bilet…”, a povestit Georgeta. Mai mult, femeia a explicat că sunt și unii oameni, în loc să dăruiască măcar o vorbă bună, au găsit de cuviință să râdă că Anamaria nu poate merge în picioare, la vârsta ei. Diagnosticul, nemaiauzit în zonă – păi ce fel e asta, oase de sticlă?! – pare să aibă rezonanțe nebănuite de la un nivel de inteligență în jos…
„Vă rog, ajutați-ne chiar și cu 1 leu! Contează mult!”
Anamaria nu știe, încă, ce i se întâmplă și cât de sumbru îi poate fi viitorul dacă nu i se vor monta acele tije. Își întreabă mereu mama, rupându-i sufletul, de ce alți copii pot să meargă, și ea nu… De ce ea nu are voie să se zbenguiască, și alți prichindei au… și de ce ea trebuie să stea mereu șezând pe prag sau la fereastră, și să-i privească… Toate acestea s-ar putea sfârși dacă fetiței i s-ar pune tijele ce costă, pentru mai toți oamenii, o adevărată avere: câte opt mii de euro, pentru fiecare picioruș. „Vă rog, ajutați-ne! Credeți-mă, contează chiar și 1 leu! Adunați, poate reușim să facem suma… Este singura cale prin care Anamaria s-ar putea face sănătoasă… și ar putea să meargă… Precis că cei care sunt părinți, știu ce simți când îți este copilul bolnav… Este singura noastră speranță”, spune Georgeta. Ea poate fi contactată la telefon 0767.564.791. Cine dorește să doneze orice sumă de bani, o poate face în contul deschis pe numele Bodolan Marian Corneliu, tatăl copilei, la BRD, sucursala Adjud: RO 48 BRDE 400 SV 2549 3544 000 (lei).
