Cornelia Mândru este profesoara de informatică pasionată de ceea ce face, îndrăgostită iremediabil de calculatoare și de profesie. S-a născut în anul 1957 într-un sat în apropiere de localitatea Râmnicu – Vâlcea, într-o familie în care tatăl era militar de carieră, iar mama era cea care avea grijă de casă. Mereu pe drumuri, Cornelia Mândru se stabilește cu familia în Focșani unde începe clasa a II-a. Aici rămâne până la liceu, în clasa a XI-a, învață la Colegiul Național „Al. I. Cuza”. În clasa a XII-a părăsește orașul Focșani pentru a finaliza studiile liceale la Liceul „George Coșbuc” din București. Își continuă apoi studiile universitare în capitală la Facultatea de Matematică- Informatică pe care o absolvă în anul 1982, fiind printre cele mai bune din acea promoție. În paralel cu studiile, Cornelia Mândru lucrează ca profesor, la București luând contact pentru prima dată cu elevii. Imediat după absolvire este repartizată la Liceul Agricol din Odobești unde lucrează vreme de trei ani. În 1987 ia prima clasă de informatică în-ființată la Colegiul Național „Unirea” din Focșani. Ajunge apoi să lucreze la Centrul de Calcul Teritorial Vrancea însă imediat după Revoluție își începe activitatea cu succes în mediul privat. În 1998 se reîntoarce la prima ei dragoste, catedra, la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani ca profesor de informatică. Încearcă să fie mereu creativă pentru elevi, iar acest lucru o ajută să se simtă împlinită. Uneori roadele se văd. Are foști elevi care au ajuns acum mai departe și datorită stăruinței sale și ambiției de a-i face să crească.
Reporter: Cine v-a transmis dragostea pentru catedră?
Cornelia Mândru: Fiind în București studentă, în timpul facultății eu am ținut ore de matematică pentru a câștiga bani, am dat meditații. În anul 5 când am terminat Facultatea, aveam jumătate de normă. De acolo am înțeles că pot și că îmi place, că las urme frumoase. Am vrut să fiu în aceeași lume a copiilor mei ca să am contact cu ce se întâmplă, să îi pot ajuta. Să înțeleg ce fac ei.
Rep.: Cum definiți matematica?
C.M.: Băiatul meu m-a întrebat odată de ce îi trebuie chimie. M-am blocat pentru că nu știam ce răspuns să îi dau. Åži atunci i-am spus că fiecare disciplină te învață să gândești într-un anumit fel. Matematica te învață să gândești abstract, dacă înțelegi matematica înțelegi orice. Cam asta e matematica.
Rep.: Ce înseamnă să predai informatică?
C.M.: În informatică există foarte multe specializări. Oamenii care nu înțeleg ce activități se desfășoară în informatică spun că ești informatician. Nu. În informatică există specializări așa cum există în medicină. Există specializări de sine stătătoare care îți dau de lucru cât pentru o meserie întreagă. Există hardist, softist, operator de calculator, există programator. Nu poți fi și programator și softist.
Rep.: Ce fac elevii la clasă, la ora dumneavoastră?
C.M.: Ca în orice sistem există un plan cadru la care noi trebuie să ne aliniem. Este un sistem deschis, noi trebuie să atingem niște ținte, cum ajungem la ele este harul nostru. Åžtiu că am de rezolvat la sfârșitul anului niște timpi. Elevii la finalul clasei a IX-a trebuie să înțeleagă sistemul de operare, să știe cum să comunice cu acesta, să știe cum să lucreze cu internetul, să știe ce are pozitiv și să se ferească de suprainformare. Să înțeleagă ce înseamnă să navighezi pe internet. La o oră pe săptămână este absurd să crezi că ai acoperit totul, este foarte puțin.
Rep.: Sunt interesați elevii de informatică?
C.M.: Sunt, dar din ce în ce mai puțin, dar sunt interesați din ce în ce mai puțin de orice, nu doar de informatică. Sunt elevi din ce în ce mai slabi. Asta este realitatea.
Rep.: Cum ar trebui să fie societatea sau cadrele didactice pentru a le da un impuls elevilor spre cunoaștere?
C.M.: Eu încerc să le stârnesc curiozitățile. Eu lansez provocare la oră. Åži atunci ei încep să lucreze. Unii reușesc și unii nu. Nu mai au sistemul de a gândi, pentru a le servi pastile una după alta. Pe tablă scriu foarte rar. 80% din activitate e practică, dar nu poți numai practic, pentru că ei uită. De la o săptămână la alta unii nu mai au contact cu calculatorul și atunci trebuie să le dai pașii. Manualele există, dar ei nu prea se obosesc, nu sunt tentați să citească manuale. Uneori nici în caiet nu citesc.
Rep.: Credeți că folosirea calculatorului va deveni în timp indispensabilă?
C.M.: Este o mare problemă, în viteza noastră foarte puțini conștientizează. Există foruri de specialitate care au constatat că un utilizator de calculator nu mai citește pe litere, citește pe silabe, ajunge să facă terțiuni. Dacă are o vocală mai puternică o pune prima și atunci greșește cuvântul. Din cauza utilizării calculatorului inversăm litere. Sunt lucruri constatate, nu de mine, de foruri de specialitate. Mai apar și bolile profesionale.
Rep.: Cât le-ați recomanda elevilor să stea în fața calculatorului?
C.M.: Aveam ani în care aveam două ore de informatică. Nu făceam două ore, ieșeam în aer liber. Ecranul, pixelii, imaginile în mișcare ne fac să uităm să mai clipim. Astfel, corneea nu își păstrează coeficientul de umiditate, sângele nu mai este în mișcare. Ochii noștri sunt afectați. 40 de minute ar trebui să stăm în fața calculatorului și o pauză, apoi stăm iar.
Rep.: De regulă elevii susțin că știu să utilizeze calculatorul, așa este și în realitate?
C.M.: Ceea ce fac majoritatea lor înseamnă utilizare calculator de maestru. De fapt ceea ce fac ei pe calculator este socializare, pe Facebook. Este necesar, pentru că mai afli ce gândesc dar este o limită, pentru ei nu există această limită. Eu am cont de Facebook și mi-am adăugat toți elevii de la clasa unde sunt dirigintă și bineînțeles că îi văd până la ce oră stau, îi mai trimit la culcare.
Rep.: Le prezentați elevilor exemple din tinerețea dumneavoastră?
C.M.: Să știți că le mai povestesc, dar nu toți au chef să asculte. Dar acolo unde gă-sesc canal de comunicare rezultatele se văd.
Rep.: Ce face un profesor de matematică-informatică în timpul liber?
C.M.: Face croitorie. Sunt propria mea artistă și croitoreasă. Am un pic altfel de gusturi vizavi de îmbrăcăminte. Åži pe elevii mei i-am învățat să nu combine mai mult de trei culori în ținute. Eu am un curs de este-tică electronică. Încep cu o observație pentru că ei când lucrează pe un PDF sau un document folosesc toate culorile și efectele. Atunci eu le propun un experiment în care trebuie să își imagineze un nisip plin de pietricele colorate, iar ei trebuie să îmi spună ce simt când se uită la ele. Îmi spun că amețesc, iar eu le răspund că așa simt și eu când mă uit la documentele lor. Mai mult de trei culori resping în loc să atragă.
Rep.: Ce vă propuneți pentru anul școlar următor?
C.M.: Aș vrea să mai găsesc elevi cum am avut, dar eu cercetez în continuare. Aici am avut parte de elevi deosebiți. Am foști elevi studenți la informatică la Iași, nu mulți, sunt doi. Eu am reușit să îi conving pe acești copii că pot. Acum doi ani a terminat o elevă, a mers la olimpiadă la informatică aplicată, nu a făcut nimic acolo, dar a dovedit că a putut ajunge acolo, a fost cea mai bună din județ. Nu a luat Bac-ul, a picat la matematică și a luat în toamnă. Sabina la ora asta este studentă în anul II și este angajată la o firmă de web design. În clasa a XII-a a lucrat HTML cu pâine, avea bazele programării HTML.
Rep.: Există momente plăcute și mai dificile în cariera dumneavoastră?
C.M.: De câte ori mă întâlnesc cu foștii mei elevi, reușesc să întoarcă acel bine făcut. Unii îmi trimit felicitări pe Facebook de ziua mea. Este puțin, dar contează mult pentru mine.
Rep.: Este necesară introducerea uniformei?
C.M.: Nu, pentru că se vor alege variante ieftine care țin puțin. Ei cresc și de la un an la altul nu or să le mai vină, iar mulțimea de elevi din holuri va fi tot pestriță. Nu se vor alinia toți. În liceul acesta nu sunt elevii care să înțeleagă și să respecte niște reguli.
Rep.: Dacă nu ați fi fost profesor ce ați fi ales să faceți?
C.M.: Îmi place designul vestimentar, îmi fac singură ținutele, cred că m-aș fi orientat spre partea aceasta. Mă îngrozește faptul că mai am cinci ani și ies la pensie. Noi profesorii suntem prost plătiți față de ce avem nevoie, nu față de ce muncim pentru că sunt criterii de performanță, este o altă discuție. La alte școli este o plăcere să intri în clasă, aici este un efort. La un moment dat tu ești cărăușul șef, la un moment dat cazi, te prăbușești.
Rep.: Ar trebui făcut ceva pentru a se schimba lucrurile?
C.M.: Sunt alți copii, deja s-a ajuns la un alt sistem. Ei nu vor învăța niciodată. Cred că nu trebuie să așteptăm minuni, există șansa să remediem, dar trebuie să facem niște schimbări. Propunerile legislative, nu știu dacă sunt cele mai indicate dar am făcut câteva. Elevii sunt împinși spre clasele următoare din ce în ce mai lipsiți de informație, mai nepregătiți. Trebuie să îl obligi, să aibă baza. Profesorii de la oraș ar trebui să vină în școlile de la țară o dată pe săptămână și elevii ar fi stimulați. Asta ar fi una din ele.
Rep.: Ce le transmiteți elevilor la sfârșit de an școlar și cum îi așteptați în toamnă?
C.M.: Asta le spun și lor, nu mă despart de nici o clasă. Eu îi cert foarte des, dar nu pentru că sunt nervoasă. Eu le spun că am o vârstă, iar ei sunt tineri, să fie mai cu viață, mai vii. În clasa a IX-a ei vin necăjiți, neîngrijiți, speriați. În clasa a XII-a ei sunt așa cum ar trebui. Îi aștept să vină mai maturi, mai echilibrați, mai limpezi la minte, să știe ce își doresc și de ce își doresc.
Aș mai dori să adaug ceva. Pe ușa de la clasa mea este o plăcuță, scrie „Ada”. Pe vremea mea fiecare clasă avea un nume, foarte important. Elevii măcar mai învață ceva pentru cultura lor generală. „Ada” este fiica poetului Byron. Ea a fost recunoscută ca matematician la curtea engleză, poetă, dar mai ales matematician. Ce a făcut ea este o bază a programării, există limbajul Ada în memoria Adei Byron, primul programator din istorie. Este un personaj deosebit. Mi-am botezat laboratorul așa, acum trei ani, de ziua Colegiului. Doi ani de zile am avut pe ușă explicații despre Ada Byron. Nu am reușit să conving și alți colegi să facă acest lucru.
