În cazul crimei comise în Focșani, pe strada Ion Luca Caragiale, magistrații Tribunalului Vrancea l-au găsit vinovat pe Silviu Ciupercă de uciderea prietenei de pahar. Inculpatul a beneficiat de reducerea pedepsei, după ce a ales să își recunoască fapta. „Condamnă pe inculpatul Ciupercă Silviu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav (…) la 8 ani închisoare (…) dispune confiscarea specială a securii folosită la agresiune. Deduce din pedeapsa stabilită perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 19 noiembrie 2012 la zi. Menține starea de arest a inculpatului Ciupercă Silviu”, se arată în sentința penală pronunțată de magistrații Tribunalului Vrancea. Pe lângă pedeapsa aplicată, inculpatul a fost obligat și la tratament medical având în vedere afecțiunile psihice de care suferă, dar și la plata unor daune materiale către partea civilă. Ciupercă are de plată 6.000 de lei daune materiale și 7.000 de lei daune morale, pe lângă cheltuielile ocazionate de judecata dosarului. Silviu Ciupercă este acuzat de omor, după ce în data de 18 noiembrie 2012 a ucis o focșăneancă cu o lovitură de secure, aplicată drept în cap. În noaptea aceea, bărbatul a dormit cu cadavrul femeii în casă. A decis să anunțe organele de poliție abia în dimineața zilei de 19 noiembrie 2012, în jurul orelor 9.00.