Un grav accident de circulație s-a produs asear㸠pe DN 2 E85, pe podul de peste râul Putna, de la intrarea în comuna Garoafa, dinspre Mărășești. Potrivit polițiștilor, un bărbat din comuna Slobozia Bradului nu a ținut cont de vreme și nu a adaptat viteza de deplasare, motiv pentru care mașina a derapat și a intrat într-un parapet. În urma accidentului, doi pasageri, ambii din comuna Slobozia Bradului ar fi suferit răni grave, ei urmând să fie examinați de medici, iar șoferul a scăpat cu răni ușoare. „Accidentul s-a produs pe podul de la Garoafa, pe sensul de mers Mărășești – Focșani. Din primele verificări a rezultat că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare pe un carosabil acoperit cu apă – ploaie torențială. Autoutilitara a derapat și a intrat cu partea din față în parapetul din dreapta sensului de mers. În urma accidentului, conducătorul auto din Slobozia Bradului a fost rănit ușor, iar alți doi pasageri păreau a fi răniți grav, urmând ca medicii să se pronunțe cu privire la gravitatea leziunilor. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii accidentului”, ne-a declarat inspectorul Aurel Cristian din cadrul SPR.
Aseară, traficul rutier se desfășura în condiții de ploaie pe mai toate drumurile din județ. Pe drumul național 2 N, la Unirea – Odobești o porțiune de aproximativ jumătate de kilometru din drumul național, era acoperită cu apa adunată de la ploaie. Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, ținând cont de fenomenul de acvaplanare.