Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Tânărul care a violat bătrâna din Rugineşti, arestat preventiv


   Tânărul din Vaslui acuzat că a violat și tâlhărit o bătrână din Ruginești a fost arestat preventiv. Ieri dimineață, Vasile Adrian Sava a fost prezentat de procurori în fața magistraților de la Judecătoria Adjud, cu propunere de arestare preventivă. „Admite propunerea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 25.06.2013”, se arată în sentința pronunțată de completul care a soluționat cauza. 
   Reamintim că la data de 23 iunie, în jurul orelor 23.00, Vasile, care mai lucrase împreună cu concubina sa la bătrâna de 72 de ani, s-a dus la aceasta din urmă să îi ceară bani. Femeia nu avea decât 13 lei, fapt ce l-a nemulțumit pe bărbat. Acesta s-a năpustit asupra bătrânei și a violat-o, apoi i-a luat și telefonul mobil. După plecarea agresorului, victima a ieșit din casă și a strigat la vecini, cărora le-a povestit ce s-a întâmplat, apoi a fost anunțată Poliția. 
    Inițial, Vasile nu a recunoscut fapta, dar ulterior le-a spus oamenilor legii ce s-a întâmplat. Procurorii vor continua ancheta în acest caz cu învinuitul în stare de arest. Dacă va fi nemulțumit de faptul că pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă, Vasile Adrian Sava poate ataca decizia judecătorilor cu recurs. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?