Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Elevii Şcolii „Duiliu Zamfirescu“ au vizitat Turcia


   Un grup de elevi și cadre didactice de la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani a luat parte în perioada 3 – 7 iunie la a treia reuniune din cadrul proiectului multilateral Comenius „To Read is to grow”, ce s-a desfășurat în localitatea Karaman din Turcia. Elevii au vizitat „Fatih Anadolu Lisesi”, un liceu cu profil sportiv și au socializat cu elevii turci. Totodată, profesorii focșăneni au făcut un interesant schimb de experiență și au învățat de la partenerii lor ce înseamnă sistemul educațional în Turcia și cum se lucrează acolo cu elevii. 
   Tema proiectului Comenius a fost popularizarea în rândul elevilor a  năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea, iar parabolele sale au prins viață prin activități literare, plastice și dramatice. Elevii participanți, Florina Drăstaru, Sorina Boldeanu, Alexandru Iordăchescu, Teodor Călin și Raluca Arginteanu  au vizitat școala și au asistat la pregătirile pentru „Sărbătoarea orezului”, la câteva întreceri sportive foarte amuzante, la dramatizări ale povestirilor ce-l au ca personaj pe Nastratin Hogea, la vizite în Konya, Cappadocia – capitala statului Seljuk, renumit pentru numărul mare de învățați și artiști care trăiau aici. 
   Profesorii implicați în acest proiect, de la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, sunt directorul adjunct Petrică Moraru și cadrele didactice Iulia Prescornițoiu, Daniela Gavrilă și Costina Calița. Coordonatorul proiectului este Daniela Sporea. Proiectul „To Read is to grow” urmărește creșterea  valorii lecturii în spațiul școlilor europene, prin implicare activă. Cu această ocazie, cadrele didactice focșănene, la fel ca și cele din țările partenere, au pus în valoare  cultura și tradițiile turce prin activități didactice diverse. 
   Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” se pregătește să găzduiască următoarea întâlnire a participanților Comenius în octombrie, ocazie cu care vor încerca să le dezvăluie oaspeților din Turcia câte ceva din activitățile autohtone cu profil școlar, dar și recreativ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?