Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ponta: Desfiinţarea posturilor neocupate va permite angajări 1/1


   Desființarea tuturor posturilor neocupate care încarcă artificial schema de personal în administrație va permite Guvernului, după negocierile din luna iulie cu Fondul Monetar Internațional, să revină la regula rațională de angajare a unei persoane la un post vacantat, a declarat premierul Ponta. „Avem pe circuit un act normativ care prevede desființarea tuturor posturilor nefinanțate sau neocupate în acest moment. În acest fel, evident, efectul principal va fi pierderea sau desființarea unor funcții de conducere – acum sunt directori și șefi de diverse departamente care mai au 2-3 oameni în subordine în realitate, restul sunt posturi libere, vacante și neocupate. Ori, din acel moment, reducând semnificativ schema încărcată artificial, pentru că oamenii nu sunt la serviciu, poți să revii, în negocierea pe care o să o avem în luna iulie cu FMI-ul și Comisia Europeană, la regula până la urmă rațională de angajare 1 la 1. Regula veche cu 1 la 7 a dus la situații absolut aberante, în special în sănătate, dar nu doar acolo, nu poți să-ți plece 7 femei de serviciu de pe 7 etaje ale spitalului ca să angajezi una”, a spus Ponta.
   Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri seara, că toate posturile neocupate vor fi desființate și va fi introdusă regula de angajare în sistemul bugetar a unei persoane la un post vacantat, în primul rând în sănătate și educație, diferit de sistemul actual care permite angajarea unei persoane la șapte posturi vacantate. Scrisoarea de intenție transmisă săptămâna trecută către Fondul Monetar Internațional (FMI) relevă că Guvernul va elabora norme de personal pentru fiecare minister ordonator de credite și va flexibiliza regula de un angajat la șapte posturi vacantate în sectorul bugetar, menținând însă cheltuielile de personal în jurul a 7% din PIB. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?