Comisia de revizuire a Constituției a finalizat marți dezbaterile asupra proiectului de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca votul final asupra proiectului să fie dat în această dimineață, în prezența președintelui Comisiei, Crin Antonescu. Comisia de revizuire a lucrat mai puțin de trei săptămâni la proiectul de revizuire a Constituției. În ședința de marți, Comisia de revizuire, prezidată de senatorul Ioan Chelaru, a finalizat dezbaterile, făcând ultimele retușuri asupra proiectului de revizuire.
Chelaru a precizat că Birourile permanente reunite vor fi sesizate astăzi cu proiectul de revizuire a Constituției. „Urmează ca mâine (astăzi – n.r.), la 10.30, în prezența președintelui Comisiei, să supunem proiectul la vot final. Facem și sesizarea celor două Camere, a Birourilor permanente, ca să urmăm procedura”, a spus Chelaru, care a precizat că ulterior vor fi sesizate Consiliul Legislativ și CC. Președintele Senatului, Crin Antonescu, face, luni și marți, o vizită în Croația, astfel că în lucrările Comisiei au fost conduse de senatorul Ioan Chelaru.
Liderii USL au convenit luni să amâne votul din plenul Senatului (prima Cameră sesizată) asupra proiectului de revizuire a Constituție pentru începutul lunii septembrie, în condițiile în care avizul Curții Constituționale ar putea veni după încheierea actualei sesiuni parlamentare.