GALERIE FOTO: Deputatul Tîlvăr, prezent la Congresul Educaţiei

0
1073


   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru  Învățământ, Åžtiință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților, a participat la  Congresul Educației, în perioada 14-15 iunie, ce s-a desfășurat la București.
   Deputatul vrâncean a declarat că evenimentul constituie, în opinia sa, o adevărată piatră de hotar pentru viitorul întregului sistem de învățământ din țara noastră.
   Angel Tîlvăr a susținut că are mari așteptări de la acest eveniment, poate cel mai important din istoria recentă a învățământului național. „Încă din prima zi a lucrărilor congresului, mi-a făcut o deosebită plăcere să constat, pe lângă organizarea ireproșabilă, consistența apreciabilă a tematicii propuse spre dezbatere, începând de la problemele clasei pregătitoare și terminând cu parteneriatele școlare europene! În ceea ce mă privește, am ținut să asigur atât organizatorii cât și restul participanților că apreciez în mod deosebit inițiativa desfășurării unui for al educației de o asemenea anvergură acum, la sfârșitul unui an școlar (moment propice atât pentru o corectă evaluare, cât și pentru o proiecție eficientă a celui care urmează) și am ținut să subliniez, odată în plus, că mă număr printre cei care resping cu fermitate și solid argumentat repetatele și nedreptele afirmații aparținând celor care cataloghează învățământul românesc ca fiind unul neperformant, irelevant, mediocru, corupt ș.a.m.d.”, a spus deputatul vrâncean.
   Angel Tîlvăr a susținut că este împotriva perpetuării obsedante a unor afirmații preluate total necritic din raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul educației și cercetării, observații discutabile, care au stat la baza generării uneia dintre cele mai controversate și contestate legi din domeniul educației, Legea nr. 1/2011. „Din acest motiv, consider că Guvernul României, prin intermediul ministerului de resort și Parlamentul României, prin comisiile de specialitate are datoria prioritară de a oferi sistemului național de învățământ un nou fundament legislativ, ca o premisă necesară, chiar dacă nu suficientă, pentru modernizarea învățământului românesc. Nu în ultimul rând, am ținut să subliniez faptul că, în opinia mea, acest Congres al Educației nu reprezintă doar un eveniment pasager, el constituind un veritabil instrument de lucru”, a afirmat deputatul Angel Tîlvăr.
   Acesta crede că „prea mult timp educația a fost un subiect politic”, iar reforma în educație trebuie făcută pornind de la expertiza celor care profesează în acest domeniu, de la realitățile cu care se confruntă părinții, de la viitorul pe care trebuie să îl creioneze educația elevilor și studenților. „Åžtim că în educație schimbările structurale necesită timp și angajamente care depășesc, de regulă, orizontul unui ciclu electoral. Este motivul pentru care abordările trebuie să fie pe de o parte consecvente, concentrate și energice, iar pe de altă parte să nu fie partizane sau neproductive”, a încheiat deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here