Emma Watson va lucra alături de producătorul francizei „Harry Potter” pentru o nouă serie fantasy, descrisă ca fiind „o versiune feminină a serialului «Urzeala Tronurilor»”, scrie Daily Mail, citând publicația de specialitate Variety. Watson, care poate fi văzută în cel mai recent film semnat de Sofia Coppola, „The Bling Ring”, va lucra cu producătorul seriei „Harry Potter”, pentru casa Warner Bros.
Proiectul este descris ca fiind „varianta feminină a serialului «Urzeala Tronurilor»” și va fi realizat după trilogia „Queen of the Tearling” semnată de scriitoarea Erika Johansen. Seria o are în centru pe prințesa Kelsea Glynn, în vârstă de 19 ani, ce va fi interpretată de Watson, care încearcă să își recapete regatul Tearling din ghearele Reginei Roșii. Cele trei romane vor fi publicate în 2014 și sunt descrise de către editura Harper Collins ca fiind „o poveste profund umană, care are în centru o eroină ce nu se confruntă doar cu problemele maturizării, ci și cu dileme legate de modul în care un lider poate fi drept, în lupta sa pentru supraviețuire”.
Warner Bros. a cumpărat drepturile de ecranizare a cărților, dar acest proiect este încă în dezvoltare.