Doi bărbați, care au ajuns la Spitalul Județean de Urgență după ce au încercat să se sinucidă, au murit în cadrul unității medicale. Unul dintre ei a băut hipoclorit, iar celălalt a înghițit 120 de pastile. „La data de 09.06.2013, ora 12.20, polițiștii focșăneni au fost sesizați despre faptul că L. Nicolae, de 43 ani, din comuna Cîmpineanca, a decedat la spitalul Focșani. În urma primelor verificări s-a stabilit faptul că bărbatul a băut intenționat hipoclorit. Cadavrul a fost transportat la SML Vrancea în vederea efectuării necropsiei”, ne-au spus polițiștii.
Åi un bărbat din Sihlea, care pe data de 6 iunie a.c. a ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani după ce a înghițit 120 de pastile, a decedat în cadrul unității. Polițiștii au fost anunțați despre moartea bărbatului luni și au deschis un dosar de cercetare, pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul, dar și de ce a recurs la acest gest. „La data de 10.06.2013, orele 09.40, angajații Secției UPU a Spitalului de Urgență Focșani au sesizat faptul că B. Neculai, de 53 ani, din comuna Sihlea, a decedat la spital. În urma primelor verificări s-a stabilit faptul că la data de 06.06.2013, ora 17.00, bărbatul a încercat să se omoare înghițind mai multe pastile, fiind transportat în stare de inconștiență. Cadavrul a fost transportat la SML Vrancea în vederea efectuării necropsiei”, au adăugat oamenii legii.